tâlcuri europene

Imprimăm discuri imaginare la marginea de şanţ a Europei. Despre popoarele obosite de obsesii şi rimeluri temperamentale nu vorbeşte nimeni. Clădirile de sticlă de la Strasbourg şi Bruxelles şi-au oprit aerul condiţionat al bunăstării, iar scaunele albastre cu spătar dau voturi secrete pe bandă rulantă. Toată lumea aşteaptă ninsoarea, steagurile au îngheţat, fluturii de zăpadă au aripi dar nu au vânt iar în casa de protocol de pe rue du Conseil, cineva vorbeşte la telefon. Se vede prin fereastra mată doar profilul. În cealaltă casă de protocol, pe rue Shumann, un burghez bruxellois se agită, în timp ce zgomotul tacâmurilor ciocnite cheamă la cină. Afară, în curte, doi muncitori de la o firmă de electricitate scot din garajul europarlamentarului o instalaţie de iluminat şi măsoară bradul drept din curte. În ţara natală a acestuia, în acelaşi timp, un gospodar leagă câinii. E deja întuneric pe la ceasurile 16.00. Se opreşte între cei doi salcâmi, scoate o ţigară şi priveşte gerul lucios, învelind stelele. Câinii schelălăie a prietenie, iar omul nostru oftează...în copilărie, cineva îi vorbise despre Europa, fata aceea răpită de taurul zeu şi batjocorita...sărmana de ea...

cercuri şi cearcăne

Desprinse, parcă, dintr-o poveste comunistă, înţelesurile roşii şi inflexibile ale discursului său fluturau gălăgios şi arogant pentru o epocă, imposibil de stăpânit. Aşa poate începe o pagină de articol, destinat unui oraş de provincie, în care apele au îngheţat iar timpul numără firimiturile din buzunarul celor 20 de pensionari. Parcurile, în ipostaza lor matinală, îşi înconjurau privirea cu ceţuri cercănate, peste bănci şi scaune cu vopseaua coşcovită. Un întreg popor cu picioarele de metal şi braţe de lemn asculta discursul, aşadar, în acea dimineaţă de noiembrie. Motoarele naraţiunii funcţionau la relanti, fiind relativizate de gesturile zbuciumate ale oratorului.

-Spuneţi! S-a întâmplat să nu am dreptate?

-(tăcere...)

-Ei? Ăsta e răspunsul! Aşa e, tăcut şi...aplauzele, ele sunt de fapt perechi de palme trântite zgomotos, peste ceafa vorbitorului...

-(tăcere, apoi mai cade o frunză)

-Nu închideţi încă toate gazoanele...pentru că vom construi pe ele mândre zile de vară, vom smulge gutuilor aroma şi o vom afişa spre oprobiul public, vom citi în stelele ochilor semne vinovate de speranţă şi ne vom încalţa cu cerul murdar de aprilie...

-(tăcere...şi în tăcerea parcului se aude o chemare)

-Ufffff....unde naiba te-ai ascuns beţivuleeee....Te caut de juma' de oră...