Se transcrie din aproape în aproape: mai întâi mâna dreaptă, apoi o persoană aleasă de pe stradă, care se nimereşte fix la acel ceas să treacă prin faţa ochilor, apoi panorama oraşului de la restaurant Esplanade, în timp ce la ureche, barmanul şopteşte grav conţinuturi de cocteiluri cu iz american, aşteptând decizia noastră. Depărtarea este o relativă reconsiderare a apropierii. Cât de departe poate fi ceva sau cineva apropiat şi cât de aproape poate fi, prin mijlocirea imaginaţiei, spaţiul sau persoana de la sute de km distanţă! Un avion trecea, în timpul acesta, deasupra capetelor noastre, deasupra oraşului şi norilor, în ordinea acestei enumerări, şi rememora, solubil, timpul din cauzele prime ale afectivităţii. Unul din turiştii de pe aeroport scoate o năframă, face semnul despărţirii, altul scoate din buzunar portabilul şi trimite un SMS, iar al treilea călător lipeşte o etichetă verde pe ventralul burduşit al valizei cu mâner de plastic negru. Destinatarii acestor semne, compun ideea departelui prin inconsistenţa lor fizică şi mai ales prin aşteptare. Un buton imens, vopsit în galben aşteaptă să fie apăsat, în ceţurile expectative ale fiecăruia pentru validarea mesajelor. Iată cât de aproape se afla departele din noi înşine!
