călătorie la capătul nopţii

Am recitit volumul picaresc, iniţiatic, Voyage au bout de la nuit, semnat de Louis-Ferdinand Céline, recompensat în 1932 cu premiul Renaudot. Ferdinand Bardamu, eroul protagonist mi s-a părut mult mai împlinit, bipolar în intenţia sa de a negocia cu o lume aneantizată. Sintaxa romanului reitera, la interval de 20 de pagini, ideea de "route de l'infini". Alţi ochi, altă lectură!

camera de tămâie

Interioară şi reprezentativă, este spaţiul sacru, în care jucăm un soi de şah existenţial. Ultima frontieră a dorinţelor, păzită, ar trebui să recunoaştem, cu armele credinţei şi orgoliului. E un lucru important din seria " uite cine sunt ca să-ţi spun că eşti ca mine". Seamănă a slogan moralizator şi inhibitor de mentalităţi. Dar aparenţele înşeală, fiindcă o cameră de tămâie nu are personalitate ci doar taină, dorinţă, speranţă, generozitate şi sinceritate. E locul din care pornim spre sinele complicat, acoperit de măşti veneţiene. Ce se mai aude în camera de tămâie, azi, la ceas festiv de Sfântul Nicolae? Ascultaţi!

COLINDUL DE SFÂNTUL NICOLAE