Zăpada e o curte acoperită cu blana vecinei de peste drum, gândea motanul, aşezat la fereastra casei, rue Voltaire, no.34. Chiar aşa stau lucrurile, căci de 3 săptămâni Mathilde se afişează la geamurile mansardei şi se face că nu ştie de cele 2 cozi de şoarece, pe care i le-am depus, generos, la picioare, de parcă eu n-aş avea altceva mai bun de făcut decât să păzesc insalubrele guri de canal. Mi-a miorlăit odată, apoi mi-a întors spatele, căci Toulouse ( poreclit Cicatrice), traversa grăbit strada, fără să ne salute, cu părul zbârlit şi murdar de smoală. Mathilde şi-a întins labele din faţă, apoi s-a scuturat simandicos. Blana ei albă s-a alungit pe cărarea care duce la magazia de lemne a bătrânei Simester. A doua zi după eveniment toată curtea împrumutase imaginea, multiplicând-o în mii de fâşii, peste garduri, poduri şi scări. Asta o fi iarna?
