Pages

lundi 28 juin 2010

caniculă

între semne

Între semnele de punctuaţie se află, întotdeauna, un spaţiu securizat. Se poate exprima, se ironizează, se glumeşte. Unii, însă, acordă prea mare importanţă acestei reprezentări şi inventează suplimente de sens, pe care cititorul naiv trebuie să le accepte, să uite înţelesul fundamental. Astfel se poate vorbi şi fără idee, cu fruntea ridicată către un soare steril, apoi se aruncă interogaţii şi surprize pe un ogor al nimănui. Ce ar putea să răsară, de pildă, după aceste puncte de suspensie?...

samedi 26 juin 2010

c'est salement romantique



o fotografie de calendar

Bătrâna din târgul de oale scuipa în sân. Între degetele de la mâna dreaptă stătea ţintuit un calendar 2009-2010. Prin faţa tarabei treceau doar tineri, care admirau obiectele de lut, ceştile şi cănile măiestrit lucrate, fără să întrebe ori să cumpere. Bătrâna privea atent calendarul, şi, simultan, urmărea pe sub sprâncene umbra muşteriilor. Număra zilele, în şoaptă, se oprea şi lua de la capăt ordinea lucrurilor. Bătrâna recompunea o lume cu început şi prezent, printre oale de lut ars. Undeva, între calendar şi preţioasa marfă se odihnea viitorul, obosit şi străin de timpul pierdut în pieţe şi târguri.

jeudi 24 juin 2010

ploi



samedi 19 juin 2010

visul Jacquelinei

Faţa-i încă tânără se înclină. Se apleacă atent asupra unor lucruri frumoase, cum ar fi nasturii suprarealişti, papiotele colorate de aţă, măştile arlechinului sau fracul dresorului de lei. Jacqueline a copilărit în lumea circului. Ideea despre viaţă şi fericire s-a scris deja în palimpsest, pentru ca alţii să înţeleagă şi altceva. La rând, în ceaţa faptelor neîmplinite, se află mii de alte personaje, căci, nu-i aşa, Jacqueline s-a născut personaj rotund şi s-a jucat de-a naraţiunea până s-a plictisit. Acum a ajuns la maturitate şi, la ureche, un şef atotştiutor (poate autorul însuşi) i-a sugerat să se nască a doua oară, între coperţile de carton. Jacqueline şi-a înclinat privirea, apoi faţa şi a devenit obiect estetic.

virgula lui José Saramago

Identitatea scriitorului Saramago s-a aflat, după spusele acestuia, în hazardul unei continuităţi reflexive. Prin anii '80 scriitorul şi-a descoperit stilul, în timp ce redacta un fragment din romanul "Alentejo", stăruind pe detaliul realist. Astfel s-a născut scriitorul, dintr-un amestec de stil indirect şi direct, prin abolirea virgulei şi lărgirea dominantei cerebrale a textului. " Trebuia să aflu ritmul şi tonul scriiturii, muzica cuvântului spus şi nu scris." (Monde des livres, Le monde, 17 martie 2000). Omagii, maestre, în "intermitenţele eternităţii".

nimic despre floarea de tei

...pentru că logosul este inferior, pentru că olfacţia poate semnifica multiplu, pentru că e timpul să delirăm fără să dăm vina pe poezie, pentru că bântuie în narinele trecătorilor mirosul florii de tei. Identitatea verii se dizolvă în bălţile din parc. Cineva întreabă de ceai. Pe masa verde, la umbra nucului, o farfurie cu 3 prăjituri de salon aşteaptă musafirii din provincie. Foile s-au împrăştiat în iarbă. Ce păcat! Ultimele nu au fost numerotate cum trebuie, scrise în seara ploioasă, între pereţii îmbibaţi de parfumul teilor.

vendredi 18 juin 2010

piciorul şi plaiul

lundi 14 juin 2010

interior fără caniculă

Telefonul sunase prelung. Până la celălalt capăt al încăperii, acolo unde se afla mobilul uitat, trebuia să parcurgi un culoar întunecat. Trebuia. Nimeni nu a zis că se şi poate. Afară, temperatura crescuse incredibil, iar aici, într-o subterană de răcoare şi intimitate, cărţile şi ceaiul rece de mentă reconditionau bucurii uitate, surprize măcinate de ceaţă şi rouă. Substanţa vieţii se măsura în obişnuinţa de a distinge visul de realitate. Acum, însă, cineva complicase ecuaţia, de parcă ar fi vrut să trăim ceva mai mult în vis, fără aer şi apă, înveliţi în coperţi albastre, între foi mlădioase de celuloză. Înlocuiam, cu un sentiment de bunăstare interioară, fiinţa, numind personaje cu suflet de cârpă şi braţe de apă, gata să fiu puternic, din nou, ca odinioară.

dimanche 13 juin 2010

începuturi la Orsay

Gara înmărmurită, altădată vie, îşi plimbă acum sufletul într-o horă impresionistă, cu tonuri celebre, deasupra unor semnături pretenţioase, ce fac timpul să roşească într-un buchet impresionist de maci. Fostele cheiuri, măturate de linişte, tresar. Paşii vizitatorilor adâncesc şanţuri invizibile sub rama tabloului. Originea lumii îşi caută un corespondent antitetic. Pictorul e încă nenăscut, iar modelul de gândire prea abstract.

vendredi 11 juin 2010

Africa 2010



mardi 8 juin 2010

de ascultat



unde, când, cum

Acestea sunt reperele unei definiţii. Constante, utile, reale şi logice întrebările conţin o identitate. Aşa începem să învăţăm o limbă străină, ori să orientăm prezenţa noastră în realitatea celorlalţi. Ieşeam în Jardin de Luxembourg, apoi treceam pe la Tabac de la Sorbonne pentru o bere, cu spumă de două degete. Când se întâmpla asta? După-amiezile, după seminarii, când fântânile arteziene aruncau şuvoiul de apă vertical, în mijlocul caniculei şi uneori seara, când se aprindeau luminile, pe marile bulevarde, iar în Saint Michel bistrourile deschideau pentru cină. Se întâmpla firesc, aproape că o plimbare de duminică (căci fiecare zi era o sărbătoare) alături de 4 prieteni buni, doi francezi, un spaniol şi un croat, în zâmbete şi glume nepermise, cu neostoita dorinţă de exersare a limbii franceze.

dimanche 6 juin 2010

arta plastica





samedi 5 juin 2010

Loire cea frumos curgătoare...

Într-un fel, suntem tributari neputinţei de a fi ceea ce nu suntem, de la începutul vieţii noastre, până în momentul vorbirii, aşa cum unui pictor nu i-ar trece prin cap să picteze propria sa pensulă, într-un tablou considerat capodoperă. Loire ar merita, însă, o astfel de oglindă, pentru că măreţia ei semnează, independent, pe trupul Franţei, oferind lumii un spectacol de istorie şi civilizaţie. De la Amboise, până la Chenonceau şi Chambord, Loire este răbdătoare şi suplă, cu vâltori abia simţite sub poduri de piatră. Imaginaţia poate închide cercurile concentrice sub pleoape, până ce apa se risipeşte în zări, către oceane şi mări bănuite. Loire, însă, povestestre cu răbdare, la cotituri, născând magic castele, apoi îşi continuă curgerea spre începutul şi sfârşitul contemporaneităţii.

vendredi 4 juin 2010

săptămânile din mailurile franceze

Te obişnuieşti. La început greu, dar te obişnuieşti. Oamenii sunt civilizaţi, scriu cu majusculă, se scuză, îţi mulţumesc sau îţi urează o zi cât mai plăcută. Totuşi, mesajul lor cald va conţine o urmă de falsitate, puţin comercială, pe alocuri. Parcă ar vorbi despre o fericire comună, multiplicabilă în mii de faţete, înţeleasă şi tradusă, în mii de oraşe, simultan. Oricum, gradul de reflexivitate e atins chiar în sâmburele enunţului formulat iar bucuria mea cea mare e satisfăcută. Bucuria de a fi considerat de-al lor, de a le vorbi fără greşeală limba, de a stăpâni nuanţele argotice, până la adevăratul înţeles, uneori, ironic. De pildă o frază de tipul "Garçon? Ou puis-je me poudrer le nez?" poate semnifica multiplu şi ironic ceea ce noi am spune " Măăăă...da' deştept mai eşti!". Mai complicat e să traducem răspunsul, tot ironic, al conlocutorului "...dans le miroir de ton ésprit ma chère amie ". E mai mult decât un banal "zău", nu-i aşa?

mercredi 2 juin 2010

Louvre act journalier

La demisolul Denon, cunoscătorii ştiu că se află zona de antichităţi, mai precis Egiptul şi Babilonul. În lateralul corpului B, aproape de scările de marmură se află uşa secretă, despre care mi-a povestit prietenul N. într-o discuţie născută aiurea, la o terasă. Iată-mă ajuns la locul indicat şi acoperit de ceţuri fabulatorii. În vitrine, pisicile împăiate ţineau de urât mumiilor de rangul IV. Departe, la capătul unui coridor de marmură, abia luminat, sarcofagul prinţului Ramses cel Înţelept, abia întredeschis, aştepta cuminte şi periculos o tresărire de spaimă, un fior. Turistul rătăcit era tentat să întoarcă sensul de mers, şi să respire într-un spaţiu mult mai larg. Eu m-am apropiat şi am rămas surprins să constat că mă aflam într-un mic depozit din care plecau sau veneau obiecte de artă, angajate de marelele muzeu francez în expoziţiile temporare din întreaga lume. Am zâmbit. Spaima amicului N. născuse o mitologie la 4000 km distanţă de acest loc.

mardi 1 juin 2010

dinspre copilărie

Se pare că adie un vânt de vară. Luna s-a prelins în picături pe streşine abstracte, la adăpostul cărora se scriu cărţile acestei lumi. Într-un colţ de cameră, cineva recită cu o voce înceată un poem vechi. Pereţii încăperii se deschid, sub aripa descântecului, se modelează în alei cu asfaltul înflorit, printre desene naive. Şi, în această mixtură fantastică, începe să răsară un soare rotund şi pitic, din care, spre seară, toţi cei de-o vârstă, vor face o minge de cauciuc sintetic, pentru jocul din spatele visului cu geamuri sparte.