epilogul lui Dante

Ce însemnase lectura proaspătă pentru nou venitul în clubul lectorilor? Vă spun imediat: o nouă provocare pentru cei înveteraţi într-ale lecturii, plictisiţi de atâtea simpozioane, lecturi publice şi lansări de carte. De fapt o nouă lectură prin ochii unui neofit, de a cărui limpezime semantică nu te poţi îndoi şi pe care o accepţi cu surprindere. Uite, la asta nu mă gândisem! - a fost fraza solitară a veteranului din clubul lectorilor anonimi. Pe masă, după orele 18.00, încă mai stătea cartea lui Dante,deschisă la pagina 105, în timp ce menajera aspira praful din cameră, cu tot cu stele şi alţi adjuvanţi junimişti.

imperfect

...de presque rien

Serge Reggiani - Il suffirait de presque rien

un ce şi cum...

În muzeul armelor din oraş, puţină lume ştie că etajul al doilea, dedicat, tematic, faptelor lui Napoleon, găzduieşte într-o vitrină modestă, o meşă din săraca podoabă capilară a împăratului. Fapt e că fusese furată, la început de secol 20 şi recuperată, întâmplător, după al doilea război mondial. Cine avusese nevoie de trofeul acesta ridicol? Nu se ştie nici azi. Cu imaginaţie, ne permitem să amintim o sintagmă din rostirea lui de Gaulle, imediat după eliberare, când devenise o modă să comentezi pe marginea "ruinelor patriotice", într-un context de solidaritate impresionantă.

cinema

Ultimul film al regizorului Claude Lelouch se adaugă, prin destinul Ilvei, în trupul contorsionat al unei simfonii. O frescă romanescă, dulce-amară, printre camarile toamnei şi ale memoriei afective.De vizionat!

dincolo de rotirea toamnelor

Ziua şi-a văzut de drum. Nu a mai întrebat nimic şi nici răspunsuri nu a primit. Cald, ceţos şi banal şi-a încărcat umbrele în faţa serii. Cele câteva evenimente ar fi putut intra în capul de afiş al conjugărilor la imperfect, însă lungul drum se recolta în obsesii mărunte, în grabă castanilor din parc şi ridurile dimineţii. După încă o rotire, toamna şi-a adus ploile în pupile de plastic, artificial, ca o vedetă, căci stăpânirea sa a zvonit mândrie la curţile împăraţilor, între clipe cu miros de mere coapte.

serpentine

Tired

timpul neobişnuit al culorii

Personajul N. aprinse veioza în camera de oaspeţi. Somnul urma să coboare în linişte peste capetele nopţii, răspândite mitologic în lumea întreagă. Fereastra deschisă în tavan semăna cu un făraş, unde se adunau stele, în fiecare noapte. O mână nevăzută mătura cu delicateţe coloniile de praf, acolo, departe, iar personajul nostru acceptase ideea că poate respira nestingherit, după o anumită oră a nopţii, ceva din magia sugestiei, ca şi cum ar fi prezent la spectacol, în pielea regizorului mut. În seara aceasta, însă, lucrurile nu mai sugerau la fel. Firul argintiu al miilor de sori se rotise, nefiresc, către inima oraşului, către parcuri şi calendare. De-atâta lumină, frunzele au început să încline balanţa culorii, către ceea ce au fost cândva, în timiditatea primăverii.

umeri de ceară

Undeva, în această lume, ceaţa toamnei prinsese formă. Şi-a ales un trup fragil, un mers săltat şi haine de cerşetor. Părul şi-l acoperise cu o bonetă de pluş, apoi s-a încins cu mătasea somnului. Simultan, în podul casei a urcat un copil şi alegerea sa, surprinzătoare, a fost o mânecă decolorată, desprinsă dintr-o cămaşă de in. Zicea tuturor că-i poartă noroc şi că cea mai bună amuletă în aceste vremuri de îndoială e visul. Răsucit în frigul pătrunzător, copilul întâlnise anotimpul frunzelor, fără să-i rostească numele.

la capătul nopţii

Cele două adevăruri mergeau pe drumul pustiu. În liniştea care ocupase spaţiul dintre ele, un scrib, coborât dintr-un ev mediu, nota pe foile albe fragmentele de cronică. În lungul drumului de ţară vântul cărase un braţ de frunze şi-acum lăsa pe frunţile călătorilor broboane transparente de sudoare. Mersul devenise chinuitor. Adevărul care ţinea partea dreaptă a drumului se oprise. Încălţările îl strângeau şi nu mai putea face un pas. Celălalt adevăr învăţase la şcoala de vară să joace teatru. Chiar folosise câteva măşti în scurte reprezentaţii dar nu avusese încă spectatori. Aşa că se oprise şi începu să mintă frumos. De dragul partenerului de drum. Acesta, docil, cu faţa schimonosită, s-a aşezat pe o margine de pământ şi a început să viseze. În tot acest timp, prima ploaie de toamnă băgase spaima în verdele ierbii, din care şoaptele se evaporaseră recent.

retrospecţie

Paul Mauriat - M song


J'ai lu tous les livres mais un seul demeure : le monde, ce volume merveilleux, ouvert toujours devant mes yeux.

albia de ieri

S-au încărcat arborii de aşteptare. Stofa verilor s-a decolorat iremediabil, în sfere de gelatină. Brazii şi-au răsturnat seva în albia de var, în care frigul şi-a săpat vizuină. Pe o potecă de munte, un aparat foto uitat, defect, ţăcăne mecanic, azvârlind flashuri aiurea, către valea locuită de oameni. Miroase iarba uscată. Sub monumentul eroilor, un fântânar invizibil a renunţat să mai caute apă. Obosit, şi-a mutat lutul şi umbra, iar în spaţiul liber şi rotund a înflorit (a câta oară?) republica uitării.

(re) nascentiste

În ziua hotărâtă pentru descoperirea frescei, toţi prelaţii şi călugării, pe o rază de 30 de km, au năvălit în hanul micului oraş. Pictorul ei îşi spăla pensoanele la fereastra care dădea spre rău, acoperindu-şi ochii cu tampoane de muşeţel. Încă nu aruncase suportul mare de lemn acoperit de mixturi colorate viu (după ani, unii vor spune că marea sa operă s-a realizat tocmai din aceste pastelate rămăşiţe, după ivirea frescei). În capelă, schelele fuseseră ridicate aşa că aveai spaţiu de contemplare, iar preţiosul tavan fusese mascat cu o pânză moale, pe care aerul rece al serii o vâltoarea, mestecând umbre şi raze albastre. Şi -n spaţiul nedomesticit, perfecţiunea promitea seriozitate, în pupila nouă a icoanelor.

l'automne

L'automne est une demeure d'or et de pluie.

everblog

O stradă poartă cu sine trupurile firave ale oamenilor de azi. O piaţă veche, cu fântânile arteziene dezafectate, e plină de umbre. Aici, timpul uită mereu să-şi ducă povestea până la sfârşit. Începe mereu cu o frază răguşită, apoi se pierde în drumul dintre intrigă şi punctul culminant. Lumina cade oblic pe rufele întinse la uscat, fascinând turiştii prizonieri, în timp ce navele sosite din celălalt colţ al lumii descarcă mărfurile sigilate în poarta Barcelonetei.

sms poezie

Cuvintele s-au adăugat pe ecranul argintiu al telefonului mobil. Dimineaţa şi-a strâns lucrurile inutile şi le-a azvârlit în podul casei. Miroase a fum, în timp ce toamna îşi construieşte cuiburi sinistre în pieptul trecătorilor grăbiţi. Uzina şi-a ferecat porţile fix la ora 7.00 a.m. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Nici măcar patrupedele cu eticheta galbenă din lobul urechii. În stupoarea ceţii, arhitectul îşi scutură de praf diploma de licenţă şi, cu braţele prăbuşite peste balustrada balconului, face din albia râului ce traversează oraşul un fluviu poetic, navigabil, apoi, preţ de două ceasuri, îi caută zadarnic un nume de botez.

moonlight flower

Amintirea este singurul paradis care nu cunoaşte forţa expulzării.