Thibault întoarse capul întrebător. Mulţimea se fofila în jurul său şi aducea, în planul memoriei, primele lecţii de înot pe care le începuse vara trecută cu jovialul domn Gustave. Braţele nu-l mai ajutau şi nici picioarele şi, apoi, penibilul situaţiei ar fi fost să-şi imagineze plaja întinsă cu jumate de fotografie acoperită de costumul său de baie suprarealist, în culorile marmurei şi nisipului. Frigul pătrundea înţepător în oase şi singura fericire pare să fi fost paradoxul de a nu căuta o ţintă anume. Lăsase lucrurile să se întâmple, ca de atâtea ori, să treacă, cum s-ar spune, neobservate, ca nu cumva, din perseverenţă, să descopere cine ştie ce minune de situaţie sau eveniment, care să-l şocheze şi să-i transmită, dinspre călătorii grăbiţi, o stare de cumplită ineficienţă. În mâna dreaptă, Thibault ţinea volumul albastru al lui Tino Mass, cu un titlu patetic, pluriform. Citise cartea pe strapotinele metroului, timp de o zi. Ou seras-tu...titlu generic, ce merita lăudat la telefon, în discuţia de curtuazie constantă, pe care o prolifera de sărbători în urechea Anei. Chiar merita să facă lucrul acesta lejer şi dezinvolt. Aceste gânduri îl coborâseră brusc într-o gară copleşită de lumini afective, tocmai când Thibault se oprise cu gura căscată în faţa cerşetorului îngheţat, cocoloşind la piept, sub pătura sintetică o pereche de maidanezi, a căror privire monta scene de spectacol melodramatic. Thibault, fără să ezite, întinse cerşetorului cartea şi un timid bonne année se creionase arcuit, pe buzele sale îngheţate.
