o jumătate de înger

Nu mai citesc. E prea multă lumină în camera de oaspeţi...şi mai e şi ninsoarea. Oamenii se entuziasmează uşor. Le arăţi un deget (nu contează care) şi îţi confiscă mâna pe de-a-ntregul, de parcă ar vedea în propria-ţi prezenţă o bancă de ajutor reciproc. Aşa că mai rămâne ninsoarea. Oamenii au fost şterşi cu radiera. Pe masă coperţile de cauciuc ale carnetului de notiţe stau uzate ca nişte aripi. Un avion trece cu viteză albastră sub mustaţa bătrânului mit. Clipesc doar 2 frunze şi 3 şoapte în amvonul salutului patern al timpului. Cheile de sticlă ale zilei zornăie a mâine, ca de fiecare dată după miezul nopţii. Nimeni nu mai întreabă nimic despre nimeni. Ce cald e pustiul bântuind prin timpane, aproape că se confundă cu resturile albe din palma îngheţată a fetiţei cu chibrituri! Uite, cerul şi-a plimbat sandalele prin noroi şi acum se arcuieşte peste stele de carton colorat. În mijlocul butaforiei, îngerul, cu braţele suflecate, a pus în mişcare anul 2010, şi-a luat rucsacul în spate şi s-a făcut alpinist...na...de ciudă.

reverberaţiile unei străzi

Rue Voltaire 23 şi-a luat porţia de linişte dintr-un tort al senectuţii, oferit cu generozitate de sărbători. Chioşcul de ziare a fost primul care a început, din nou, să trăiască, afişând în stradă panouri cu decupajele focului de artificii din noaptea de Revelion. Mai ales focul de artificii din Australia, opulent, cu strălucire vie şi countdown clock digital. Într-o lume în care istoria se repetă, iar obiceiul de a repercuta bilanţuri la final de an este o realitate salvatoare pentru moralul social, privirea înapoi, în spatele paginii de ziar, nu e deloc deplasată. Au urmat, în lista animaţiei, patiseria Doamnei Rivault, care a verificat, cu această ocazie noul cuptor cu microunde, pentru tăviţele de pain au chocolat, apoi biroul ( aproape pustiu) al agentului imobiliar şi, nu în ultimul rând, prăvălia vânzătorului de tabac, domnul scund şi corpolent care salută, privind raftul cu pachete de Gauloise suspendat deasupra capului. În fine, până la căderea serii, strada a mai primit o haină colorată, căci plimbaretii, cu patrupezii în lesă, zâmbeau şi se salutau reciproc, oprindu-se o clipă să vorbească despre 2010, ca şi cum ar comenta o poveste despre vânt şi ploaie, într-un roman scris la persoana a II-a.