O aflasem în culisele volumelor de capă şi spadă, când aşteptam muşchetarii atinşi de vârful spadei să îngenuncheze în faţa scenei şi să cerşească milă învingătorului. Pe cămaşa albă, dantelată la mâneci, înflorea roşul aprins al înţepăturii, musai în dreptul pieptului. Astăzi, picătura de roşu carmin şi-a aruncat dungile de sevă în apusul de soare al ţărilor exotice, mai ales asupra estului asiatic şi a lumilor cu gust sălciu de sărăcie şi puritate, din înalta respiraţie a Anzilor Cordilieri. Picătura de roşu carmin se dizolvă ispititor în calendarele agenţiei de voiaj din colţul străzii. Rucsacii sunt pregătiţi, sandwich-urile îmbrăcate în folie transparentă. Se poate, deci, pleca pe urma ei picurată, până ce labirintul fanfaron al destinului confirmă gândul aşteptat. La marea valtorită de brize, urma dispare. Închidem ochii la un semnal, pentru că altfel, jocul s-ar sfârşi neputincios. Trebuie mers până la capăt, până la sursă. Acum pieptul muşchetarului învins a pătat cu neatenţie, cele patru pliante din sertarul agenţiei. S-a întins culoarea peste magazine ,străzi, copii, mingi de fotbal şi heleşteuri îngheţate. E timpul să deschid ochii, asemeni celorlalţi hipnotici din jur. În mijlocul pieţei, bradul s-a umplut şi el de vina de a desface iluzia până la miezul de rodie coaptă al nostalgiei.
