Pages

mardi 5 janvier 2010

fenomenul Shabeim

Raţiunea căzuse prizonieră în mijlocul deşertului strălucitor, într-o bătălie înşelător de banală, aproape de rutina unei şedinţe publice de afişare a propriilor calităţi. Se întâmplase. Aceasta conta, era important prin natura lucrurilor. Agenţiile de presă au transmis ştirea ca un fulger (unul dintre redactorii TIMES vorbise, chiar, de evenimentul secolului, comparând situaţia creată cu intuiţia lui Einstein). În tabăra construită neglijent, în oaza Shabeim, între palmieri şi cămile cu botul mototolit de sete, raţiunea refuza porţia de pâine, tăiată cu zgârcenie în caserola de aluminiu. La doi metri distanţă, învingătorii se ospătau în jurul focului şi îngurgitau pilule de opium, înşirate pretenţios, pe o batistă, de către bătrânul cu faţa smochinită şi turban cafeniu. "Shabeim nu e Waterloo!", gândea prizoniera, chircită pe covorul de bambus, privind cornul căzut al lunii. A doua zi, în absenţa totală a raţiunii, mapamondul a legiferat sărbătoarea muzicii sferelor, iar druizii şi magii şi-au aprins lanternele, în vechile fântâni de civilizaţie europeană.