Pages

mercredi 20 janvier 2010

puţin praf în ochi

Detaliile perfecţionează mereu, dar perfecţiunea nu se confundă niciodată cu detaliul.
Suntem în viitor şi iată că eternul azi încă mai stăruie în verbul "a fi".
Ereziile de ieri sunt adevărurile de azi şi rutina de mâine. Obişnuiţi-vă gândul.
În ziua de azi, norocul este întâmplător iar fericirea o vocaţie.
Orice om îşi construieşte mesajul pornind de la forţa de expresie a unui banal desen.
Trebuie să crezi în Dumnezeu pentru a te încrede în oameni.
Aparenţa este haina sofisticată a personalităţii umane. Păcat... Gradul de uzură este semnificativ.
În orice fotografie, inteligenţa devorează lumina şi lichefiază întunericul.
Într-o fotografie suntem cu toţii mai bătrâni.

România din noi

Până la capătul oraşului poţi folosi autobuzele albastre. Acestea înoată prin nămeţi cam la o jumătate de oră odată. Călătorii, un fel de saci de cartofi ponosiţi, se înghesuie teribilist şi disperat, să ocupe un loc în nenorocirea strâmtă, mirosind a transpiraţie şi convalescenţă. Se poate urca şi în spate, aşa că nu am stat pe gânduri. Graba e necesară, atunci când necesitatea nu mai e un moft. Din păcate, aparatul de taxat nu funcţiona, indicând un "error 35 critic", aşa că toţi cei 11 călători ne sprijineam unii de alţii, bieţi idioţi înfriguraţi, cu biletele necompostate boţite între degete. La prima staţie am făcut loc altor 6 nenorociţi. La staţia a 2-a, am primit, în brânci încă 4 şi bonus, 2 controlori bine hrăniţi, cu feţe de cretini iremediabil. Unul, cu şapca trasă pe rândurile de la ceafă, înghesuie un adolescent şi constată că are un bilet nou necompostat, abia cumpărat. În aceeaşi situaţie se mai află cel puţin 15, dar tâmpul vede doar puştiul cu palton negru. Un domn amabil întinde un pumn de bilete către aparatul de taxat din faţă ( singurul care funcţiona), apoi, din mână în mână, acestea se întorc la destinatar. Toţi "transfugii" respiră uşuraţi: au în sfârşit biletul compostat. Nimeni nu mai e atent la puştiul presat să plătească amenda. Toţi îl ignoră. Pe scurt...m-am apropiat de cretin şi m-am prezentat (în disperare de cauză) explicând situaţia, încercând să-l salvez pe copil. Cretinul cu ceafă, mesteca o gumă şi gingiile lui de carnivor lăsau de înţeles că prada nu are cum să-i scape. Mă trimite la ce-avea maică-sa mai scump pe lume, atunci când s-a decis să-l fete... şi a chemat ajutoare. Neputincios, m-am trezit într-un autobuz aproape gol. Mai erau 2 staţii până la capăt şi a trebuit să cobor şi să renunţ. Pe una din reclamele de marketing ale firmei de transport urban am apucat să mai citesc ceva de genul....pentru siguranţa confortului dumneavoastră...sau poate mi s-a părut!