tuburi de oxigen

Există un loc, în Nordul Franţei numit Giverny Vernon. Aici bătrânul Claude Monet, atins de cataractă, aproape orb, îşi amenajase o proprietate, cunoscută azi sub numele de pays des impressionnistes. În jurul localităţii gravitează pictorii de azi, zilieri bărboşi cu tubulrile de pastă şi pânze miniaturale aruncate în lumina zilei, copiind epigonic tehnica maestrului. Nu vorbesc despre stilul artistic perfecţionist. Acesta lăsă de dorit (a se vedea obiceiul artiştilor parisieni din Place du Tertre, cartierul Montmartre). Prezenţa lor, însă, în locul potrivit, la intervalele paisibile ale zilei se substituie ideii de artă şi întreţine vie imaginea prăfuită a unei Şcoli de pictură, peste care s-a aşezat praful celor 100 de ani. Astfel, localitatea înflorită a lui Monet, plină până la refuz de turişti, se înfăşoară în culoare şi căldură, printre câmpurile de maci roşii, cu pictori pelerini. Ceasul de mână (un Swatch oferit cadou în iarna lui 2006) imobilizase secundele prizoniere, în cuşti de memorie afectivă. Citesc înscrisurile comemorative de pe zidul primăriei şi nu-mi vine să cred cum poate, încăpăţânata artă să eternizeze un spaţiu inefabil!

culoarea anilor '70

E uimitoare. Cântecul tresare pe tuşa albastră a mării, alături de părinţii cu favoriţi şi tranzistorul de pe nisipul plajei. Parcul central al oraşului miroase a floare de măr, iar grupul de pionieri se destramă pe o alee, în chicote şi chemări scurte. Din banca a treia a rândului de mijloc, alunecă o garoafă roşie, în timp ce parchetul proaspăt ceruit păstrează urma încălţămintei de schimb. Bătrânele zumzăie ca nişte albine la porţile Gostatului Bicaz, iar tramvaiele oprite descarcă muncitorii din Baza Industrială 3. Afară e primăvară, iar lumea a ieşit în grădini cu albe găleţi de var. Nu mai am timp să vă povestesc. Sunt chemat de 2 puşti cu genunchii zdreliti, la o partidă de tenis. Îmi iau Pegasul şi o zbughesc pe uşă. Abia am timp să-i mulţumesc mamei pentru masă. O privesc de jos în sus şi mi se pare că nu voi atinge înălţimea ei niciodată.

pictura şi desktopul

Pastelul virtual, în cromatica lui Matisse sau Renoir e la îndemâna oricui. Pentru timpul liber este indicat să refacem drumul către arta plastică, pe căile ocolite şi virtuale ale pasiunii. Avem la dispoziţie un program gratuit, care transformă mouse-ul în penson şi deskopul în pânza cadrată şi cuminte a operei în aşteptare. Nu trebuie să ne grăbim. Iată ce se poate realiza. Dacă efortul nostru a dat roade parţiale, putem salva şi continua în altă zi. Dacă, însă, am terminat putem salva imaginea în format jpg ca pe o fotografie. Sper să vă fie de folos programul acesta, iar un desen reuşit să ajungă în e-mailul de pe blog. Programul poate fi descărcat de aici : Art.