certitudini

Au trecut 10 ani din acest secol. Un truism cu oglindă internă neobişnuit de înspăimântătoare. Haideţi să ne facem că nu înţelegem. Domnul Y a construit o casă, duduia Z a turnat un copil dolofan, anticarul din colţul străzii a fost pe val cu vânzările, iar strada principală are, în plus, 2 semafoare. E linişte în conştiinţa fiecăruia. Apele se tulbură când doi amici se întâlnesc, din întâmplare, la bistroul Sigmund Food. Comandă bere la 300 ml şi o pungă de aperouri sărate. Nu s-au văzut de ani buni şi încep să povestească. Frazele încep cu "Îţi mai aduci aminte...". Barmanul aude o frântură de conversaţie şi zâmbeşte înţelegător. Ei sunt bătrânii care au prins alte timpuri. Ora închiderii se apropie, iar cei doi prieteni vorbesc din ce în ce mai aprins la timpul trecut. Vă spuneam că au trecut 10 ani din acest secol. Voi îmi spuneţi că nu e aşa. De ce vă faceţi că nu înţelegeţi?

colecţia de căni

Ciudată pasiune. Nu am reuşit să înţeleg de ce adunase în raftul de sticlă al sufrageriei atâtea obiecte cu aceeaşi destinaţie. Atunci am întrebat. Mi s-a spus că fiecare ceaşcă are rostul ei. Se bea ceai, cafea, lapte, chiar supă şi suc de fructe şi legume. Pentru mine, însă, vasele semănau. Distincţia colecţionarului mi se părea inutilă şi absurdă, pentru că aceste obiecte banale îmi aminteau că (zilnic) trebuie să (în) făptuiesc o rutină. Gazda mea, aşezată pe canapeaua comodă, admira ore în şir colecţia de căni, fără să insiste prea mult asupra musafirului. Lumea ei se construia din porţelan, argilă, vopsea şi formă. Porţelanul, argila şi forma altora? Hmmm...probabil se conţineau în ideea fixă despre aceste obiecte.

dincolo de oraş

Priveam peste umăr. Seara strecurată în buzunare făcea să zornăie falangele într-o coloană sononoră inventată pentru un film de duzină. Nu era nimeni pe stradă. Doar maşinile cu farurile aprinse, asemenea unor ţestoase naufragiate pe ţărm. În spate, dungile de condens ale aerului respirat camuflau existenţa, în toate formele posibile: arbori, şoapte, păsări, eu. Când păşeşti pe strada cubică, cu rezonanţe istorice, fruntea ţi se încreţeşte şi devii apăsat de ceea ce s-a întâmplat odinioară în acelaşi loc, cu alte decoruri şi doruri perisabile. Şi, brusc, îmi amintesc de colecţia cărţilor poştale, a ilustratelor de început de secol, pe care insistase să o descopăr doamna B., ilustra bibliotecară a Centrului universitar din urbea mea.