Floricele de porumb se aşează inspititor pe tava blogului. Filmul începe. Pe ecran, doi protagonişti se ceartă copios în replici scurte. Muşchiul feţei se crispează. Cei doi (bloggerul şi conştiinţa sa) construiesc un eseu platinat despre naturaleţe. Se conving reciproc şi se încaieră în nervi de abur existenţial. Fiecare realizează câtă docilitate este necesară pentru subzistenţa zilnică. Lentile de superficialitate se suprapun peste o realitate suculentă, dioptriile se amplifică. Apoi brusc, cad la pace. Cei doi interlocutori au convocat naturaleţea, au străpuns cojile de ou şi s-au născut a doua oară, realist. În fundalul peliculei, cineva sună insistent la uşă. Aceasta se deschide şi în interior pătrunde reprezentantul firmei de cosmetice. Poartă cu el ultimul model de bunăstare, pe mâneca căruia se poate citi: "Un cadru natural aduce natura la tine acasă!" Spectatorii aplaudă truismul idiot şi lăcrimează iremediabil.
