Pages

mardi 9 février 2010

amintirea de zmeură

Cel care nu înţelege puterea cuvântului construieşte castele de nisip. Ordinea lucrurilor , obişnuită şi calmă, avansează imaginea unei bănci, pe care se odihnesc stolurile de pescăruşi ale lumii. Nu, nu e o imagine maritimă ci una terestră, cu parcuri, tei şi poezie. La orele fragede ale dimineţii poţi însuşi această stare de spirit iar palmele ating iarba crudă, iar zmeură agită, în bucle, papilele gustative ale începutului de poveste. A fost odată....Iată intrarea în cetatea de piatră. Răspunsul ecou este ironic şi pe pe alocuri acrişor-sentimental. Vechea sală de curs a universităţii se îmbracă în chihlimbar, se eternizează, ferestrele îşi urlă tăcerea, paşii generaţiilor lovesc cauciucul alb de arborii trecuţi, printre frunze de septembrie şi lună de mai. Acolo sunt eu sau ei sau noi. Niciodată personajul nu va împlini sensul persoanei a doua, nici la singular , nici la plural. Tu, voi...sunt forme uitate într-un lan de zmeură, fără de care nu aş reuşi, poate, să gust realitatea lui azi.

zilnica prietenie

Evenimentele adună o vamă din fiecare căuş al zilei epuizate. Sunt fire dintr-o ţesătură fragilă, desprinse provocator, de care te poţi prinde cu uşurinţă. Ghemul se desfăşoară cuminte şi fără greşeală, firul trăieşte experienţa gravitaţiei şi devine labirint. Ieri a fost o zi strălucitoare, traducând în sincronie o poză cu prieteni: oameni despre care taci şi pentru care vorbeşti, în care priveşti, fiind privit, locul în care verbul încălzeşte şi adjectivul strănută. M-am reflectat incredibil în chipuri şi în pahare, am născocit şi am fluturat steaguri de mătase deasupra meselor. Spre seară eheee... am înţeles că primăvara e mai aproape, iar timpul a uitat să tragă zăvoarele în definiţia vârstei pe care o port.