despre ploi

Picăturile, cu degete ascuţite şi lichide, strecoară în lut şi respiraţie o idee simplă despre identitate. Este seară, apoi noapte şi dimineaţă. Cineva face şi desface, jucându-se de-a geneza. La început a fost aşteptarea, acoperită de mările braţelor întinse. Şi, pentru că nu puteau stărui în viaţă cu eternitatea în desagă, mările au primit în dar o pereche tânără de ploi. Aşa a fost la început... Astăzi, braţele au dispărut din oceane şi s-au mutat pe străzi. Geneza a devenit capitol într-o carte Sfântă, iar ploile bătrâne se aruncă pe parbrizele comode ale secolului 21, cu indignare. Parcurile de la fereastra camerei mele se înghesuie într-un gând trist despre toamnă şi mi se pare zadarnic efortul de a cumpăra, astăzi, flori de primăvară.

un fel de orar

Săptămâna e învăluită în etichete. Doamne fereşte să le încurci! Unele au termene expirate, pentru că au semnificat ceva altundeva, în altă ţară, în altă vârstă sau epocă. Ziua de vineri mi se pare a fi cea mai volatilă, purtând un cod de bare inutil. Atunci se întâmplă, de obicei, o sumă de lucruri la care am visat întreaga săptămână, uneori întreaga lună. Am auzit multe voci care amânau pentru vineri parafarea documentelor personale în tuşul gros al vieţii, adică rostuirea ieşirilor în oraş sau consumul aerisit al timpului liber. Sâmbăta şi duminica scot în evidenţă prizele de conectare. Atenţie, se încarcă bateriile!...şi noi decidem decuplarea parţială sau totală. Ziua de luni e responsabilă cu iluzia maturităţii, fiindcă avem nenumărate motive să fim importanţi prin ceea ce facem. Marţi e ceea ce suntem, în umbra a ceea ce am făcut în ziua precedentă. Miercuri echilibrăm sensurile pe cântare medicale, fiindcă e ziua îndoielilor şi a interogaţiilor retorice. Joi, în schimb, obosim să mai fim şi lăsăm altora sticluţele cu esenţe tari. Joi, aşadar, e ziua lor.