Pages

jeudi 11 mars 2010

umbre şi esenţe

Mi-am uitat umbra în salonul albastru-azur al primăverii. Cât e de ciudat să te salute pe stradă doar cei a căror viaţă s-a întins ca iedera pe fapele tale! Sunt oameni pe care i-ai învăţat ceva, într-un muzeu fără ceasuri, şi care privesc acum către tine cu atenţie de turist. Le este teamă de ridicol. Mie nu. Le citesc pe faţă melancolia şi dorul de face din plastilina amintirii un vis, aşa, ca odinioară. Eu ştiu că nu se poate şi le zâmbesc în faţă, cu uşoară ironie. Vântul primăverii le usucă buzele şi sperie tinereţea din chip, alungând-o, pentru o clipă, în verbul "a renunţa". Privesc spectacolul cu înţelegere şi eliberez timpul lor captiv în secolul meu de clipe sculptate. Pornesc către bibliotecă, grăbit, şi-mi promit să fiu mai atent cu umbra mea, uitată prea des în saloanele primăverii.

parcul cu lei

În parcul cu lei se organizau, la începutul secolului al XIX-lea ,întrunirile publice pe teme de cultură generală. Respectul pentru timpul robust, fără ispite tehnologice, mă fascina. Oratorul ridica vocea peste un pâlc de plimbăreţi, foşnetul rochiilor înceta iar domnii, în sacouri vişinii, aprindeau pipa, la apusul soarelui, aproape filosofic. Doamne, câte nu învăţai în parcul cu lei! Ideile se digerau intens şi civilizat peste aleile ude ale nopţii, la pas mărunt, iar vocile altora trezeau melancolii de local şi bârfă nevinovată. După conferinţa ad-hoc, parcul se rarefia de prezenţe, iar peste umăr, vedeai leii de piatră scuipând în sus apă, printr-un şuvoi răcoritor de erudiţie.

dimineţi optimiste

Alerg! A şasea săptămână distilez în plămâni aerul sărat al mării, pe falezele cuminţi ale răsăritului de soare, fix pentru acelaşi sfert de oră. Nu suport căştile şi nici bentiţa de alergător din cauza transpiraţiei şi a retorismului. Da, aţi auzit bine,... a retorismului. Alerg şi deschid interogaţii, aşa cum aş rezolva un rebus complex, în compartimentul de tren. E un obicei păstrat din copilărie. Ştiu! Cel mai dificil e să construieşti întrebările şi nu să oferi răspunsuri. În minte, procesul contrucţiei interogative descarcă zeci de posibile răspunsuri! Alerg şi construiesc interogaţii despre cer, apă, ocean, soare şi clipe şi mi se pare, nu ştiu cum, că marea rotire a lumii se micşorează în gestul meu interogativ, asemeni unui ecosistem mărunt, dependent de marele recif numit viaţă.