un sfert de ceas de primăvară

Între 20.45 şi 21.00 e primăvară. După ora 21.00, ziua face o remiză enervantă cu noaptea şi caută remedii naturiste pentru insomnie. În cele din urmă, ziua se face poveste, într-un sfert de măr, printre seminţele amărui. Dar seminţele nu pot fi ale zilei. Ele alcătuiesc o vitrină de promisiuni ce nu vor fi onorate în desfăşurarea zilei prezente. Sfertul de ceas de primăvară poate fi o viaţă de fluture, sau o viaţă vegetală sau, poate, o ploaie scurtă cu miros de praf şi poezie. Luna se rostogoleşte, deja, către forme mai puţin abstracte, după ce a fost pe rând cal, urmă şi trăsură nostalgică. Sfertul de oră a trecut, de parcă ar fi fost un secol, suficient timp pentru rescrierea textelor Biedermeier. Undeva, într-un colţ de lume, un poet cu minţile rătăcite bânguie o definiţie, ceva reactionar, anticlasicism şi are iluzia eternităţii într-un sfert de ceas de primăvară.

orhideea din palmă

A cunoscut-o pe Yoko, păpuşa de porţelan despre care vorbeau la seminarii orientaliştii. Călca pe pavajele clădirii de piatră roşie cu pasul repezit şi mâinile împreunate în faţă. Purta o rochie albă, europeană şi părul răsucit, la spate, pe un beţigaş de bambus, un obiect gingaş, aşa cum văzuse la magazinul de nimicuri din parterul mall-ului. La primul salut zâmbea, la al doilea înclina bărbia în jos. Dacă insistai, vorbindu-i de o livadă de cireşi în floare, se ghemuia pe o bancă din parc şi începea să plângă. La început crezuse că ăsta e un semn de slăbiciune şi că, undeva, dorul de casă e o rădăcină dureroasă în timpul ei strămutat. Treptat, însă, înţelegeai că picăturile sărate din pleoape stropeau cald şi timid o orhidee. Da, asta era: orhideea aşezată în palmele făcute căuş!