cerşetorul din Bercy

Căldura verii stăruia în acel sfârşit de septembrie şi unele voci căutau să convingă asupra unei vinovăţii publice, comune, numită cu fascinaţie "încălzirea globală". Nu căutam să înţeleg şi să-mi asum, la acea vreme, o astfel de perspectivă, pentru simplul motiv că anotimpurile se amestecau pe străzi, în suflete şi aiurea, fără să mai caute în rutina noastră cotidiană motive de îngrijorare. Abia traversasem Le Pont Bercy, cu pasul încet al călătorului obosit, privind curios profilul celor patru clădiri ale Bibliotecii François Mitterand, printre două perechi de adolescenţi gălăgioşi, istorisind păţaniile de peste zi. Pe Sena, trecuse în viteză, şalupa albastră a jandarmeriei, lăsând în urmă valul înspumat şi dungat ca o suliţă albă, înfiptă în zenitul ceţos al cartierului sportiv. Am ţinut, apoi, malul fluviului până ce cheiul îşi închidea aleile în strada principală, măturată de umbră şi soare. Pe o bancă, un cerşetor cu fruntea roşie, bronzată în mai multe reprize, adormise. Chipul inspira o seninătate caldă, cu ochii adânciţi în somn şi barba căruntă, iar mâna stângă aduna la piept o carte în coperţi colorate. Nu puteam să citesc titlul, dar imaginea mi s-a părut magnifică! Am gândit, atunci, că rostul acestui om împrumuta o părticică din acest obicei de a frunzări cărţile, în tihna amiezii, lângă un pod parizian. Nu aceeaşi posibilitate ar exista în Estul autohton, unde sărăcia aruncă haina mândriei şi se prosteşte grotesc pe străzi, în parcuri şi pieţe. Cerşetorul lor mai are o şansă de reabilitare, mi-am zis, şi se apropie mai mult de o sofisticată sfinţenie.... Click pe fotografie....