cine începe cu cine

Atunci când începi să urci o frunză e dificil. Nu e greu, însă, atunci când frunzele ţâşnite din seva primăverii te acceptă într-un spectacol cu regizor anonim, când trebuie să aşezi pe scenă, sub ochii altora, timpul tău în haine de clovn. Important e să realizezi că faci parte componentă din reprezentaţia enervantă şi egoistă a firii şi că sensul tău de mers către viitorul apropiat poate fi indicat prin săgeţi, melci ieşiţi din cochilii sau parfum misterios de liliac în floare. În sala de spectacol nu se aud aplauze, de parcă ai juca pentru tine, într-un decor familiar, sub lumina reflectoarelor. Credeţi că nu e bine? Oare... Un actor mi s-a destăinuit şi mi-a spus că senzaţia, pe scenă, e aceea a unui înec (figurat vorbind) în lumina vâscoasă şi galbenă a unui butoi cu miere. Mi-a plăcut senzaţia şi vorbele actorului şi l-am aplaudat. Nu-mi mai amintesc titlul piesei în care a jucat, dar ştiu că era ceva cu acvarii, vise şi castane coapte în soba bunicii.