punct şi virgulă

Punctele cardinale s-au certat, au ameţit şi s-au arătat în media internaţională cu obrazul acoperit de măşti veneţiene. Jos, în oraşe, oamenii s-au simţit solidari, şi-au înregistrat vocile pe discuri de platină, gândind la posteritate cu toată prezenţa lor. Un lucru, însă, au uitat: punctul şi virgula. Astfel, viaţa a devenit un flux continuu, asemeni unei conducte în urma unei explozii, când nu se ştie ce e de făcut pentru a mai recupera ceva din controlul situaţiei. Punctul ar fi făcut pauză, ar fi generat idei, iar virgula ar fi aşezat pe masă toate uneltele de grădinărit ale pictorului din strada cu salcâmi, aşa, ca altădată, prin enumeraţii succesive. În lipsa lor, vocile s-au resemnat şi au anulat, printr-un decret mondial ideea de intermezzo, în fiecare mod de înţelegere, contemporan sau nu.