salutul românesc

Anul 2007 a fost parisian. Pe 16 iulie, în jurul orelor 18.00 simţisem că toate evenimentele închinate Zilei naţionale se estompau în ceaţa lui "déja fait" şi că lucrurile intraseră în normal. M-am aşezat pe bancheta metroului, stingher, alături de grupul de tineri de aceeaşi etnie. Nu mai ştiam ce să le vorbesc despre oraşul luminilor, iar oboseala excursiei se mutase într-o tăcere binevoitoare. În acelaşi vagon urcase, la staţia Franklin Roosvelt ,un acordeonist, însoţit de un tânăr smead, cu o vioară zgâriată şi imediat spaţiul se umpluse de un vals vienez, timid, tremurat, un ecou captiv în buza unei peşteri. Abia după staţia Temple, melodia încetase, iar în spatele nostru apăruse acordeonistul cu bereta întinsă: " Monsieurs, s'il vous plaît, un euro...." Unul din tinerii grupului i-a răspuns în doi peri, în limba maternă: "Fugi dom'le de-aici, n-avem..." . Burtosul acordeonist ne-a privit cu milă şi a răspuns "Aaaa...nici voi n-aveţi?". Mi-a rămas în minte această scenă şi am povestit-o de nenumărate ori apropiaţilor dar, de fiecare dată, evitam să evoc gravitatea situaţiei. Astăzi, asocierea etniei ţigăneşti în imediata apropiere a identităţii mele mă deranjează şi mă face să privesc cu revoltă atitudinea jurnalistului francez. Nu pot să nu-i reproşez măscăriciului idioţenia, lipsa de informare şi ignoranţa. Aproape că-i stătea bine în costumul, pe care atent şi-l pregătise, înainte de a ieşi în emisie! Apropo, ştiaţi că valul emigranţilor din lumea arabă şi africană nu mai poate fi controlat în Franţa? Ştiaţi că urmaşii celor care au emigrat în anii '60 folosesc motivul reîntregirii familiei pentru a beneficia de şomajul statului francez? Ştiţi cum rostesc (mai nou) francezii, celebrul salut "Bună ziua"? Simplu! Se întâlnesc pe stradă, se apleacă reverenţios şi aruncă de pe vârful buzelor :" Salamalecum!"