Pages

mercredi 5 mai 2010

metro mezzo

Expoziţia Dali se evaporase odată cu lăsarea serii. Oamenii se ascundeau în case luminate, pentru cină, iar pe cer mai rămăsese o dungă portocalie dintr-o zi lungă, de mai. Am coborât în metro pentru drumul spre casă, traversând cu răbdare culoarele răcoroase, luminate şi colorate de mulţimea afişelor. Curenţii de aer îmi valtoriseră, pentru o clipă, oboseala, pentru a fi urmate, într-o secundă, de uruitul difuz al vagoanelor pe şine. Mi-am spus că am mai pierdut unul şi am rărit pasul. Trăiam un "déjà vu" icredibil. Acelaşi, dacă se poate spune aşa, de o săptămână. Se făcea că mustaţa celebrului pictor, răsucită şi ţeapănă, se muia în călimările existenţei cotidiene, fără oameni, fără spectatori, într-un gest egoist şi ireal. Mi-am tras fularul albastru peste umăr şi am urcat scările pentru staţie. În spatele meu, într-o urmă de aer, este posibil să fi ieşit din agonia unei înţepături de albină doi elefanţi cu picioare subţiri sau un sân de Giocondă cu pretenţii suprarealiste. Am zâmbit la gândul că ar putea fi adevărat. Expoziţia Dali se evaporase odată cu lăsarea serii.