nota lui Chopin

Degetele pianistului apăsau clapele instrumentului de trei zile, în continuu. Doi filosofi se declaraseră deranjaţi, la ferestrele de vis-à-vis, şi afişaseră în geam ziare vechi. Eu nu puteam face nimic, pentru că tabăra mea era cea a simpatizanţilor. Semnasem chiar, în cartea de onoare a muzeului şi îmi făcusem şi alţi prieteni pe rue Chaptal. Resimţeam uimit forţa întregului concert de câteva ore bune, de parcă m-aş fi învârtit în centrul curţii privind petecul de cer, cu braţele ridicate. Notele lui Chopin refuzau să se desprindă, să semnifice izolat. Mereu se aruncau în auz, calde şi solidare, iar tendoanele artistului se arcuiau într-o gimnastică îndrăzneaţă. O singură notă aş fi vrut să fie a mea, în strada Chaptal, acolo, printre portretele Doamnei Sand. Nu a fost să fie aşa.