camera cu nume de vişină

Nu se construieşte din culoare ci din olfacţie! E răcoroasă, adună cărţi şi reviste vechi, are o cheie pe care o răsuceşti în zilele toride, când înveţi să uiţi mersul lucrurilor din imediatul vacarm al realităţii. Camera cu nume de fruct e, aşadar, utopică. Pentru această nuanţă, timpul nu mai contează în durata sa istorică. În mijlocul ei se adună idei şi se caută marmura potrivită pentru defectele identităţii. Despre gradul de luminozitate nu se poate face o apreciere. E obscuritatea copleşită de tăceri şi aşteptări, de parcă, în inima sa, după furtuni intense, un bătrân povestitor ar tresări cu vocea aspră, anunţând marea descoperire a convalescenţelor spiritului.