Pages

lundi 31 mai 2010

balzacianisme

Ridicasem privirea către personajul cu rochie albă, rotunjită căre poale, ca un bor de pălărie demodată Am recunoscut-o! Eugénie mi-a zâmbit şi s-a grăbit către casa plină de umbre, în care se aflau milioanele de răspunsuri pentru întrebarea dificilă, pe care o adăugase cititorul, în valiza-i inestimabilă de problematizări. Eugénie ştia asta! Sigur ştia că nu sunt critic, iar colţii mei se ascut de alte pietre, tocmai în munţii copilăriei. De aceea, m-a purtat pe patru străzi, întorcănd capul timid, să vadă dacă îi urmez pasul, dacă nu am rătăcit drumul. Până m-am dumirit, ajunsesem în Jardin du Luxembourg, locul în care personajele se rătăcesc. Dacă strigi după favorit, îţi răspund mii de voci vesele, iar din tufele de lângă Fontaine Medicis răsar, dintr-odată jobene şi figuri bărboase, un popor familiar de marionete cu mănuşi de iarbă şi irişi de cer. Pentru acest motiv nu mi-am dorit să înceapă ploaia...