Pages

mercredi 2 juin 2010

Louvre act journalier

La demisolul Denon, cunoscătorii ştiu că se află zona de antichităţi, mai precis Egiptul şi Babilonul. În lateralul corpului B, aproape de scările de marmură se află uşa secretă, despre care mi-a povestit prietenul N. într-o discuţie născută aiurea, la o terasă. Iată-mă ajuns la locul indicat şi acoperit de ceţuri fabulatorii. În vitrine, pisicile împăiate ţineau de urât mumiilor de rangul IV. Departe, la capătul unui coridor de marmură, abia luminat, sarcofagul prinţului Ramses cel Înţelept, abia întredeschis, aştepta cuminte şi periculos o tresărire de spaimă, un fior. Turistul rătăcit era tentat să întoarcă sensul de mers, şi să respire într-un spaţiu mult mai larg. Eu m-am apropiat şi am rămas surprins să constat că mă aflam într-un mic depozit din care plecau sau veneau obiecte de artă, angajate de marelele muzeu francez în expoziţiile temporare din întreaga lume. Am zâmbit. Spaima amicului N. născuse o mitologie la 4000 km distanţă de acest loc.