Trenul oprise în gară pentru 5 minute. Peronul pustiu descria o depresie de toamnă cu miros înţepător de fum. La geamurile compartimentelor de clasa I fluturau, în vântul serii, draperii vişinii de pluş. Călătorii se îmbrăcaseră în umbre, lângă veiozele vagonului, în faţa volumelor, cufundaţi în uitare şi egoism. Nu au băgat de seamă nici trenul, nici gara. Aproape că nici nu mai ştiu când şi unde au urcat. Singurul lucru care a mai rămas în memorie este nerăbdarea. S-au grăbit să-şi deschidă savuroasele cărţi şi să uite. Trenul se pune din nou în mişcare, după un fluierat scurt. Nimeni nu a urcat. Nimeni nu a coborât. În bezna nopţii, locomotiva duce cu sine un şir insipid de poveşti.
