everblog

O stradă poartă cu sine trupurile firave ale oamenilor de azi. O piaţă veche, cu fântânile arteziene dezafectate, e plină de umbre. Aici, timpul uită mereu să-şi ducă povestea până la sfârşit. Începe mereu cu o frază răguşită, apoi se pierde în drumul dintre intrigă şi punctul culminant. Lumina cade oblic pe rufele întinse la uscat, fascinând turiştii prizonieri, în timp ce navele sosite din celălalt colţ al lumii descarcă mărfurile sigilate în poarta Barcelonetei.

sms poezie

Cuvintele s-au adăugat pe ecranul argintiu al telefonului mobil. Dimineaţa şi-a strâns lucrurile inutile şi le-a azvârlit în podul casei. Miroase a fum, în timp ce toamna îşi construieşte cuiburi sinistre în pieptul trecătorilor grăbiţi. Uzina şi-a ferecat porţile fix la ora 7.00 a.m. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Nici măcar patrupedele cu eticheta galbenă din lobul urechii. În stupoarea ceţii, arhitectul îşi scutură de praf diploma de licenţă şi, cu braţele prăbuşite peste balustrada balconului, face din albia râului ce traversează oraşul un fluviu poetic, navigabil, apoi, preţ de două ceasuri, îi caută zadarnic un nume de botez.