les couleurs de la sujectivité

Ce matin,l'escalier du metro était plus lente que l'autre fois. Mes pas  d'habitude raisonables comme longueur sont faits, maintenant, de sable,car le clepsidre que j'avais brisé hier soir me demandait un présent infortunable de pluie et de nuages. Les mains dans mes poches, j'ai descendu l'escalier et j'ai parpillé aux bout des doigts le permis en plastique de mes voyages urbains. Et tout le monde me souriait du coin de la bouche en heurtand la tête  vers les tenebres froides de la station Altitude 100.Oui...je pourrais dire que la vie était à ce moment semblable aux passants pressés et que rien de ce qui est périsable dans le quottidien ne faisait de moi son ésclave.Un voix d'homme pendu entre mes oreiiles et le cerveau civilisé des autres m'annoncait que la ligne Simonis se coupe à Rogier en trois et je me disais alors que seulement une vie peut accepter un tel metaphore, seulement pour ce qui ne savent pas le sens impitoyable de leur rendez-vous avec les opportunites blanches ou gris. Ravisant,n'est pas? Le metro devient mon point de retour contre le miroir magnifique, qui cache l'abîme, gonflé des insipides questions d'idéntité.Ouais....j'ai dis et j'ai été avaler d'une bouche salivant et chaude.Il était une fois la vie des autres dépourvues du code de la route. C'est moi l'ignorant, le maximo.....

exposition de photos 2010 (2)

pledoarie pentru culorile asfinţitului

Au devenit unice în siguranţa lor. Totuşi, în mod necesar, trebuie înţelese şi acceptate pe un peron de gară, în pustiul ceţos al aşteptării. Acolo, pitită, se află bucuria plecării şi neastâmpărul timid al regăsirilor. Trenul întârzie să apară, iar pavajul deformat al gării s-a acoperit de brumă. A devenit, treptat o frunte, ale cărei riduri s-au topit într-o lumină stranie, roşie ca o spaimă. Emoţia a rămas suspendată, iar jos, printre nopţi şi oameni, vocea de megafon a impegatului anunţă următoarea mişcare pe tabla de şah a orei. În curând culorile se vor sacrifica şi vor împietri. Din marmura lor preţioasă, un bătrân sculptor îşi va ciopli, peste câţiva ani, biletul de călătorie.

porţile cetăţii

Nu se mai ştie cât de veche e cetatea. Şi nici calota de gheaţă pe care se fixase, aproape organic. Ştim doar că se rotea în jurul propriei axe de trei ori pe an şi că instrumentul favorit de măsură a fluidului temporal era sezonul crizantemelor. La un semn, florile începeau să invadeze străzile şi pieţele, se iveau la balcoane, pe marginea drumului, în suflete, în poezii şi desene. În aceleaşi circumstanţe misterioase, imaginea buchetelor de cizanteme se estompa visele umpleau la refuz pubelele cetăţii, un timp, apoi soarele răsărea, invers, din sud. Rotirea calotei s-a produs şi iată unghiul perfect pe latitudine şi longitudine. Doar un călător, purtând în desaga de in tulpini altoite de crizantemă bătea zadarnic la poarta cetăţii. Ceea ce ar fi trebuit să se afle în Nord devenise acum Sud. Şi iată că zidul neprietenos arunca un blestem fragil peste raţiunea confuză a cetăţii, acolo, pe calota rotitoare, în absenţa florilor şi a vântului.

les dits d'un prof

Lire c'est formuler une hypothèse de sens, la réajuster le long de la lecture et à travers la succession des données prélevées du texte saisir la coïncidence entre cette hypothèse et l'intention de l'auteur. La poésie c'est l'école des sentiments supérieurs, elle réussit à rendre,à l'aide des images poétiques,des sentiments profondément humains. À la différence des autres genres littéraires, la perspective formative de la poésie est incontestable de par son expression concentrée, sa brièveté, son mètre et sa métaphore. Stimulant de la pensée et de l'esprit créatif, la poésie est une source authentique de joie esthétique. Chaque lecture et chaque écriture de la poésie mobilisent l'imagination.