vendredi 9 septembre 2011
Fara diacritice...
Nu mai sunt de utilitate imediata. Trebuie trecut prin garile lor primenite cu emblema burgheza si cuminte "ville fleurie", fara ragaz, fara teama. Ultimul rost in pleoapa obosita a gandului e viu, sacrificand zicerii, corpii de ceramica ai sinelui. Asa am decis azi, ca intodeauna, sa caut drumuri umblate, comode si limpezi, la hotarul dintre doua limbi "calde" si sa cobor in miezul lor de iod, intreaga mea incapatanare stilistica.
