Inviate si proptite in picturi murale stravechi, serile de tamaie coboara, uneori, in amintire, greutatea calda a unei senzatii de limpezire interioara. Forta lor de expresie nu e in mod necesar un avatar sacru, ci mai degraba o sursa de nostalgii profunde ce complica si corodeaza gena afectului. In urma lasata pe cerul de septebrie ori in parcurile incremenite ale studentiei se nasc doruri, se modeleaza aforisme.
