le prix Goncourt 2009

S-a acordat şi premiul Goncourt pentru anul acesta. Un 2009 boulversat de evenimente sociale şi economice. Un iz de sărăcie crizată se vede şi în romanul lui Marie Ndiaye, intitulat, auster, “Trois femmes puissantes” (adică Norah,Fanta şi Khady).Cartea este alcătuită din trei naraţiuni juxtapuse, extrem de obiective naratorial, a căror forţă se află acreditată în profunzimea introspecţiei. Un personaj cum este Norah, avocată de meserie, cu nostalgii natale africane, trăieşte situaţia limită a unei carantine spirituale, virusate de solitudine şi spleen existenţial, pe care Fanta şi Khady (amiciţie de voyagiste) le confundă cu un soi de forţă interioară feminină, şi, puţin frustrate, se felicită pentru strălucirea intuiţiei. Nu e o lectură uşoară, poate nici chiar plăcută, pentru că Senegalul natal al autoarei/naratoarei lasă urme adânci de evocare.

Umbréle pentru oraşul meu

Ceţurile toamnei năucesc lumina din biblioteci. Înfrigurat pătrund în sala de lectură şi cer o carte dintr-un raft. O văzusem cu două săptămâni în urmă în librărie , îmbrăcată în celofan, inaccesibilă. Bibliotecara oftează în sala neîncălzită şi îmi înapoiază permisul, apoi îmi aduce cartea. Un sentiment stupid de ineficieţă mă încarcă şi mă obligă să respir un aer care nu e al meu. Realizez un soi de sincronizare ciudată cu o sumedenie de alţi indivizi, care împlinesc lucruri ciudate, acţiuni mecanice, în varii colţuri ale lumii şi mă simt protejat de criticile lor, de lipsa lor de interes exterior. Locuim sub o cupolă virtuală, ne amendăm reciproc timpul şi cerem imposibilul de la viaţă. Ahh....câtă exuberanţă în sintagma “gusturile nu se discută”! E valabil, oare şi pentru viaţa primită în dar?