Itinerantele speranţe

Doamne lasă-mi jumătatea de adevăr spre care am tins în momentele de alegere conştientă. Jumătatea de măr roşu s-a rostogolit din cuţit, fără zgomot spre podeaua insipidă, şi a fost pierdută. Adună în suliţi de gheaţă întreaga minune a vieţii şi lasă-mă să distrug rădăcinile fierbinţi ale nepăsării. Plimbându-mă pe străzi orgolioase m-am împiedicat, poate, şi mi-am julit genunchiul dar nu am strigat. O durere ascuţită a muşcat din buza mea, fioros, pedepsindu-mi hohotul de râs. Cu tine Doamne am căutat braţe sărate în mări de tifon şi gustul acrişor al sângelui a răbufnit sub limbă. Iartă-mi mâna cerşetoare şi învaţă-mă să construiesc vertical. Ascunde de mine oglinzile din toată lumea asta ternă şi împrumu-tă-mi cartea promisă din rafturile catedralei de cristal. Din lumina alungită pe cămaşa albă a somnului fă-mi cuib de apă să pot inspira nimicul cu toti porii de praf straveziu şi-apoi lasă-mi fruntea să aplece peste valuri melancolii de răchită, şi nu uita în pumnii mei cuiul de fildeş al florii de lotus. Dă-mi Doamne din mine stropul de vară pe care am aşezat atâtea bucurii mărunte, cănd totul se încheiase, când sfârşitul nu mirosea a început, când aşteptam cu braţul întins pe marginea de şosea iar viaţa oprea la fiecare benzinărie ieşită în drum, purtând cuminţenia mea în haine roase de infinite speranţe...

Bătrânul şi Juanita ( piesă într-un act)

Bătrânul şi Juanita
Personaje:
Maestrul
Juanita
Tânărul 1
Tânărul 2





T: Nu vreau….Am zis.Nu vreau şi pace.N-am învăţat nimic…Nu ştiu nimic.A!(dezinvolt) Ba ştiu ceva…Ştiu să curăţ cartofi.
J: Senor vrea piure sau pai?(ştergându-şi repetat mâinile de şorţ) Secretul cel mare e uleiul de măsline care frăgezeşte…Senor,senor ce poamâ îmi eşti….(continuă să măture)
T: În fiecare zi acelaşi fel de mâncare:cartofi. Aici s-a mâncat vreodată altceva?
J: Da Senor! Lumea care vine anual în pelerinaj a învăţat că înainte de a mânca trebuie să muşte.Da,da….Santa Lucia merită ofrande!
T: (aparte)Au mai fost tineri ca mine veniţi să înveţe de la Maestru? Au mai fost?
J: (evită răspunsul direct şi iese din culise fredonând „Donde es corazon!”)
T: (aude o bubuitură, scapă cuţitul şi cartoful din mână,se ridică)
Un lucru e sigur.Dacă până mâine nu învăţ ceva,ceva ce nu ştiam când am venit,plec.Dar nu plec pe furiş, plec de faşă cu ei…de faţă cu moşneagul şi slujnica lui.Mă ridic şi plec. Nu.(visător) Mă ridic, îi insult şi plec.Să ştie şi ei cu cine s-au pus.ce naiba!
(dintr-o dată în scenă aterizează un bocanc; tânărul îngenunche şi face o metanie;cu un răget plângăcios eliberator)
MAESTRE!
B: (cu o voce guturală din culise)
Ai terminat cartofii ăia? Mi-e foame…Ce stai aşa de mult să-i cureţi? Doar îi mănânc azi nu mâine!!...( se aud insulte indescifrabile,mârâite)
T: ( mut de emoţie se ridică în mijlocul scenei cu bocancul strâs la piept ca pe o comoară de preţ) Pomenită-ţi fie profeţia şi arborii care înconjoară fruntea-ţi senină,coroniţa de lămâiţă să înmiresmeze larma gândurilor tale,în pivniţele Nepalului!
(priveste admirativ bocancul) Maestre ce măsură porţi? …Cartofii sunt gata…(aşteaptă să audă un răspuns)
B: (tace o clipă)
Ţi-am spus să respiri adânc atunci când mă venerezi! Ha,ha,ha! Acesta a fost nechezatul unui cal flămând! Juanita du-te şi altoieşte-i câteva nemernicului…
Nu meriţi nici măcar să-mi mături casa,încrezutule! Pe cine lauzi? Pe tine sau pe mine?
J: (din culise) Dios hablo para ti!
T:Iartă maestre neputinţa de mă bucura de preaplinul binefăcător al tainei tale! Am venit să-mi depun ofranda! Sunt vinovat de singurătate….
B: Nuanţează tinere! Brodează! Cine eşti tu?
T: În sfârşit pot vorbi? În sfârşit te-ai îndurat? Eu sunt….


B: Eşti un nemernic ca toţi ceilalţi! Eu,eu,eu şi numai eu…Asta îţi spui toată ziua: problemele mele,sentimentele mele…
Juanita! Du-te şi spune-i cine ai fost înainte să mă cunoşti!
J: (apare cu o mătură în mână şi-l altoieşte de câteva ori pe tânăr până când acesta se aşază în patru labe; apoi se aşază ostenită pe scaun; pe un ton ţigănesc)
Am fost ….o prinţesă….aztecă! Mi-am lăsat împărăţia ca să-l slujesc pe maestru.Şi nu regret nimic. Tu ce ai lăsat în urma ta?
T: Vai soră îtr-ale latinităţii! Ce mult ai suferit! Maestre! (oftează şi strânge la piept bocancul) Da…caut o urmă de adevăr din care să beau apa ploii…
J: (întrerupe ritos) Da ce-ţi fac tinichelele minţii? Aoleu! ( dă din cap cu mâinile în şolduri) Gândeşte-te la maestru….
T: De când sunt aici nici nu l-am zărit măcar pe maestru! Cum să mă gândesc la el? cuvintele îmi par de prisos… Şi nici măcar n-am lăsat ceva de care să-mi pară rău în urmă! Sunt băiat sărac…tu însă Juanita….unde îţi este împărăţia?
( şopteşte) Hai să fugim împreună! Să mergem în ţara ta! El e bătrân şi urât…eu am să-ţi fiu rege!
(aruncă bocancul mimând scârba)
Ştiu să fac cartofi prăjiţi! Am toată viaţa înainte! (din culise se aude un fluierat admirativ)
J: Mi-a spus că vei încerca să mă păcăleşti! Înţelepciunea lui covârşeşte marginile lumii! El ştie tot. Ştie ce ai gândit, ce vei gândi!
T: Ştie? Nici eu nu ştiu ce am să gândesc! De unde să ştie el?
J: Şi cei care au venit înaintea ta au vrut să mă convingă să-l părăsesc şi să mă întorc.Voi nu înţelegeţi! Aş vrea să fiu mai degrabă slujnica lui decât nevasta oricui! Toţi vă prefaceţi,toţi sunteţi nesiguri…. El,însă, e acelaşi zi de zi…..când vrea el plouă…..când spune el răsare soarele….
B: Nu uitaţi să scurgeţi amidonul din cartofi după ce i-aţi tăiat felii! Asta nu face bine la digestie…( se aud nişte vânturi zgomotoase din culise)
T: (Se întoarce admirativ spre Juanita)
Prinţesa mea incaşă!
B: Închideţi naibii uşile! Curentul acesta îmi nenoroceşte sinusurile!
T: Şi eu am să fiu bătrân, şi eu am să fiu înţelept (tare către maestru) Cum îţi este voia maesre!
B: Cum îmi este voia? Azi noapte ai gândit numai răutăţi despre mine şi despre Juanita! E vremea penitenţei nemernicule! Asta mi-e voia!
J: Ştiam că eşti un mincinos şi un prefăcut! Gura îţi este numai miere, dar inima ţi-e plină de răutate!
B: Arde-l pe nemernic!
T: Nu din nou! Până aici…..mi-a ajuns! Mâine plec! V-o spun să o ştiţi! De ce mâine? Azi! Acum! Plec! Şi am să le spun tuturor că Marele Maestru e un ecou! Nimeni nu-l vede şi nu învaţă pe nimeni nimic! E un mare gol!
B: Credeam că nu mai pleci! Dar totul are un sfârşit! A durat foarte mult….
J: A învăţat aproape totul!
T: Cum? Vreţi să plec? Dacă vreţi mă aşez şi-n patru labe! (schiţează gestul)

2.
B: Să nu-mi spui că te-ai răzgândit! Du-te!......A plecat?......Obositor om! Cred că e gata! E pregătit! Iniţierea e completă!
T: (către Juanita)
Sunt pregătit? De unde? Cum?
J: La revedere! Şi-un praz verde!
T: Nu înţeleg…şi totuşi e bine că plec. Nu ştiu nimic….dar….nu mai vreau să ştiu nimic(aruncă cartofii pe jos)….Nu mi-e foame…nu mi-e sete….cărţile nu m-au învăţat nimic….oamenii nu m-au învăţat nimic…..înseamnă că ştiu (pocneşte din degete)
J: (iese fredonând)
Intră în scenă al doilea tânăr purtând o carte sub braţ. Se întâlneşte pe drum cu primul tânăr.
T2: (adresându-se primului tânăr)
Maestrul?!!!......
T: Eşti un nemernic! (părăseşte scena victorios de parcă ar fi înţeles un mare adevăr)

Omul modern

Este atât de simplu să prefaci ordinea sentinelă a lumii în zaruri de joc! Omul modern alunecă spre el însuşi, singur şi speriat, pătruns de fiorul şi spaima întâlnirii cu ceilalţi, în pieţe. Neguţătorul "N" scoate din cutia cu ornamente un inel de fildeş, îl ridică în lumina puternică a soarelui, fără să zică nimic. Are succes. Lumea se adună şi îl admiră, privirile iar se evaporă în vina eşecului, nu se mai întălnesc şi reverberează în tăcere, de astă dată.

Incertitudine

Există o categorie mediocră a timpului subiectiv, pe care anexa maturităţii nu o suportă principial.Sunt sigur că e vorba de minutul de aur al incertitudinii.

Un simplu dialog

-Bună ziua!- spuse speriat cel care nu vrea nimic de la vânzătorul de vechituri.
-Bună ziua!- zâmbeşte negustorul cu mâinile aşezate pe spătarul scaunului cu boltă. Privirea lui invită şi de pleoape are atârnate fâşii de chitanţe, coduri de bare cu miros de levănţică şi împărăţia lui e universală şi dulce ca Occidentul, visat la 20 de ani. dar visul nu e de vânzare!
-Bună ziua! - zise şi cumpărătorul. pentru o clipă, negustorul rămase fără marfa lui preţioasă, speriat şi inutil. Visul său fredona o melodie caldă, de nuntă. Cu atâta marfă în pleoapele ochilor,cumpărătorul s-a prăbuşit ostenit într-un scaun de răchită, oftând.Negustorul a întors privirea peste umăr şi a plecat gârbovit.
-Bună ziua! - spuse abia şoptit.
-Bună ziua! - am răspuns alb, sub lumina neoanelor.

Despre începturi

Nu căuta niciodată să defineşti un început.Acesta se va confrunta mereu cu ceea ce va insemna eşecul tău în planul resentimentelor despre ceea ce ai fi putut fi vreodată.

Biblioteca mitologică

Bibliotecile sunt inutile, nasc embleme, erezii şi vârste. Aşa afirma tânărul Sigel, în prispa de lemn a cambex-ului cotitian,rue Jonhan Achile, no.42. Bibliotecile sunt mori care macină secunde preţioase şi urlă de usturime atunci când se persecută mahonul instabil al meselor, printre fâşii de lumină. Biblioteca mea este şi acvariu cu fructe de mare , din care uimite nasc guri de biban cu burta umflată. Biblioteca mea nu mai e demult un număr de rafturi, de cărţi ori semne... ea este ceea ce vroiam sa fie la 20 de ani. Aşa zicea tânărul Siegel...îmi amintesc şi acum. Căţile bibliotecii mele strălucesc ca nişte tălpi de zăpadă, în parcurile în care toate cuvintele încep cu "a".