Les citations

Le meilleur style est celui qui se fait oublier. (Stendhal)
J'écris pour débarrasser ma cervelle, pas pour encombrer celle d'autrui. (Louis Scutenaire)
Ne vous dérangez pas, le temps ne fait que passer.(Vassilis AlexaKis)
Dans "connaître", il y a "naître". (Victor Hugo)



Un grain de poésie suffit à parfumer tout un siècle. (Jose Mari)
Il faut prendre à César tout ce qui ne lui appartient pas.
(Paul Eluard)
Ca m'arrive souvent de ne penser à rien. C'est déjà mieux que de ne pas penser du tout.(Raymond Queneau)
Souriez, car vos dents ne sont pas seulement faites pour manger ou pour mordre. (Man Ray)
Quand on veut faire de l'esprit, il arrive qu'on mente un peu.
(Antoine de Saint-Exupéry)

Ontologie

Un pod, turnuri, ape, paradox, eu, tu...Cum Bahluiul natal înghite curios mii de gunoaie! Mă rog, cu o gură cariată şi urât mirositoare.
Exerciţiu:
Construiţi fraze energice cu materialul lingvistic afişat mai sus.
Notă:
Toate uniformele (semantice) sunt obligatorii.

Interzis minorilor sub 30 de ani!

Navigând pe boulevardul pavat cu biţi, în trăsura comodă a browserului, m-am oprit pentru o clipă ( de 2 ore bune), pe strada http://www.latrecut.ro/ , buimac, naiv şi imobil. Am realizat cât de puţin reflexivă este o epocă istorică, faţă de contemporaneitate. Ca să înţelegeţi o astfel de poziţionare abstractă, trebuie să deţineţi, în buletin sau paşaport, minim 30 de ani, adică să fi trăit cu un picior (sau cu două) în aurul epocii comuniste. Pleşu ar spune, interogativ, că “era mai bine înainte”. Eu nu-mi pot permite să măsor ce am fost odinioară, pentru că altfel aş nega ceea ce sunt azi. Nu e greu de înţeles. Ce a rămas în căuşul amintirii e un şir întreg de taguri simbol, care adorm simţurile şi te fac să arunci zâmbete austere. Să încercăm o recapitulare: pionier, culegerea de geometrie Gheba, revista “Cutezătorii”, cercul de planorism, ochii învăţătoarei, maidanul şi mingea artex, pachetul de ţigări Snagov al tatei etc...etc. Intraţi pe site-ul mai sus amintit, dacă vreţi anii înapoi.

Din carnetul contelui d'Alsemberg(1)

Bij antvanger... sau la perceptor

-Bună seara domnule perceptor !
-Bună seara domnule De Vos !.
Aerul şuieră mercantil în cafeneaua din 44, Rue de l’Aulne. Este unul din acele locuri în care obiceiul se plictiseşte, alături de afişul concertului de anul trecut din care un june occidental promite trenuri fără destinaţie publicului care savurează ‘une biere au fut’.
Şi afară, alături de souvenir-uri cu gust african, stă un afiş cu un mamifer morbid, plin de shit şi care se miră prosteşte într-o limbă plină de ‘j’ uri, de ce trebuie ca lumea să fie curată.Perceptorul întreabă de nişte datorii ploioase şi cu ochii în ipod-ul nokian căuta reperul cifrat pe care să îl scuipe în faţa clientului umil. Celălalt, un om mărunt cu nasul ascuţit de atâta ură dialectală se căuta înfrigurat prin buzunare după un E cu două linii. Nu ştie să spună decât că e căsătorit, are 2 copii şi că nu a mai fost demult într-o vacanţă. Eh, doar ştia că peste tot, banul universal cade în abisul unei crize personale. Perceptorul începe să îi definească raptusul impozitar şi cade inutil în capcana sineului profesional. Celălalt, tâmp de atâta neînţelegere încearcă să îl urmărească şi savurează nervos sucul de agrume dintr-un pahar ciobit. Îşi aduce aminte de nisipul ce curgea sub tălpile sale într-un minut de vară şi dorinţa de fraudă parcă devine mai adâncă. Cu dinţii albi se opreşte în faţa cafenelei şi o priveşte cu sete de Jupiler.Aerul se scurge greu prin alveolele ‘bien etre’-ului occidental şi se încăpăţânează să respecte legea anatomiei migratorului din vara sahariană. Vrea să intre, dar ştie că moneda din buzunar are culoarea serului insipid şi că s-ar face de râs.Fără să vrea, se gândeşte la sosul pili-pili de acum 5 zile şi îşi spune că seamănă cu cel de acasă. Îşi pipăie telefonul:nu a sunat de ceva vreme.Se îndreaptă şi vrea să plece cu un pas apăsat, dar oboseala îi târâie mersul pe asfaltul cu dejecţii.
Perceptorul se uită pe geam, şterge transpiraţia cu batista sa de ‘usage unique’, strânge molatic mâna clientul şi, cu un plictis firesc, apasă Enter.

Autumnal

le prix Goncourt 2009

S-a acordat şi premiul Goncourt pentru anul acesta. Un 2009 boulversat de evenimente sociale şi economice. Un iz de sărăcie crizată se vede şi în romanul lui Marie Ndiaye, intitulat, auster, “Trois femmes puissantes” (adică Norah,Fanta şi Khady).Cartea este alcătuită din trei naraţiuni juxtapuse, extrem de obiective naratorial, a căror forţă se află acreditată în profunzimea introspecţiei. Un personaj cum este Norah, avocată de meserie, cu nostalgii natale africane, trăieşte situaţia limită a unei carantine spirituale, virusate de solitudine şi spleen existenţial, pe care Fanta şi Khady (amiciţie de voyagiste) le confundă cu un soi de forţă interioară feminină, şi, puţin frustrate, se felicită pentru strălucirea intuiţiei. Nu e o lectură uşoară, poate nici chiar plăcută, pentru că Senegalul natal al autoarei/naratoarei lasă urme adânci de evocare.

Umbréle pentru oraşul meu

Ceţurile toamnei năucesc lumina din biblioteci. Înfrigurat pătrund în sala de lectură şi cer o carte dintr-un raft. O văzusem cu două săptămâni în urmă în librărie , îmbrăcată în celofan, inaccesibilă. Bibliotecara oftează în sala neîncălzită şi îmi înapoiază permisul, apoi îmi aduce cartea. Un sentiment stupid de ineficieţă mă încarcă şi mă obligă să respir un aer care nu e al meu. Realizez un soi de sincronizare ciudată cu o sumedenie de alţi indivizi, care împlinesc lucruri ciudate, acţiuni mecanice, în varii colţuri ale lumii şi mă simt protejat de criticile lor, de lipsa lor de interes exterior. Locuim sub o cupolă virtuală, ne amendăm reciproc timpul şi cerem imposibilul de la viaţă. Ahh....câtă exuberanţă în sintagma “gusturile nu se discută”! E valabil, oare şi pentru viaţa primită în dar?