Zidul Berlinului

Au trecut 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, eveniment despre care ar trebui să vorbim ceva mai volatil şi mai puţin voluminos. E drept, matricea libertăţii s-a concentrat în bucăţile de zid desprinse de mulţimea furioasă şi nerăbdătoare, sub midriază întregului glob. Un ghem de speranţe s-a revărsat din coşul generos al îndrăznelii, către întreaga Europă estică, mai mult sau mai puţin provocator. O astfel de clipă are strălucirea ei şi trebuie să semnifice pluriform şi pentru istorie (mai mult) şi pentru spirit (mai adânc). Acum plouă la Berlin. În jocul de lumini, berlinezii invadează evocator piaţa oraşului, purtând în buzunarul hainei aceleaşi bucăţi din Berliner Mauer, sacră amintire din ceea ce a fost poate, tinereţea lor, mărturia trecerii prin istorie. La zi de sărbătoare germană, mergem pe urarea “Gehen Sie Deutschland!”

o pagina - un om - o idee

Funcţia literaturii împiedică exprimarea în fraze denotative, chiar şi atunci când lectorul vrea să însumeze idei, prin corespondenţe cu realitatea caldă, impregnată de motivaţiile autorului.Va fi, prin urmare, necesară distincţia între planul ficţiunii şi ceea ce numim receptare cauzală, sprijinită de logica rece, imberbă...Aşa obişnuia să vorbească unul din profesorii mei, celebrul domn S., ale cărui cuvinte mai păstrează şi azi o mireasmă aparte. Într-o amiază de octombrie, am furat din jurnalul său o lectură, deloc superficială.

Iată ce am găsit: "Ceea ce mi se părea atunci tensionat, la nivelul ideii, în spectacolul din faţa catedrei, se năruise în zgomotul soneriei... Câteva feţe de adolescenţi mai ezitau să mişte seriozitatea din locul în care aşezasem discuţia la începutul orei şi lucrul acesta îl acceptam ca pe o convenţie hibridă de nepăsare şi reflex. În faţa cabinetului de filosofie femeia de serviciu ştergea praful de pe rama portretului lui Voltaire, cu timiditate, fără să atingă sticla, fără să-i bage în ochi o cârpă plină de praf... În fond Voltaire era un obiect trecut pe inventarul şcolii iar cine vroia să privească tabloul trebuia să se aşeze în lumina difuză a holului sau din mers, cum vii dinspre biroul directorului adjunct. Colega de catedră aprinsese o ţigară subţire pe care o fofila printre degete vorbind despre vreme. Ochii bulbucaţi sub fruntea ridată vădeau interes dar şi spaima de nu găsi interlocutor... Şi aşa îi fugărea pe toţi în norul de fum ce adăsta peste cuvintele spuse în şoaptă... Am deschis plicul cu subiecte şi am ales la întâmplare unul scris în bold, fără să citesc cu atenţie... Doamna G. mă avertizase să fiu atent la enunţare şi să trec dincolo de formularea impersonală. Textul suport conta. Restul era o cale de enunţare precoce cu stanioluri preţioase... Şi iarăşi mă îneca ţigara uitată în scrumieră şi renunţam să mai vorbesc mişcând capul spre fereastră... Era toamnă şi frunzele se topiseră mai cenuşii ca oricând... pe ferestre şi pavaj. Dacă te uitai la ceas nu vedeai decât o oră continuă persiflatoare în care încremeniseră aşteptările tuturor, nervoase şi neputincioase..." Aici pagina era pătată cu apă de ploaie...

e-book reader

Lectura este un proces cognitiv gourmand, au stabilit cercetătorii. Potrivit unui studiu publicat în Science et vie (numărul din septembrie), aceasta mobilizează mai bine de 6 zone cerebrale, doar la un singur efort de decodare a cuvintelor. Într-un interval relativ scurt sunt recunoscute forma, poziţia şi culoarea acestora într-un context scris, condiţia e ca suportul de lectură să fie stabil iar culoarea backgroundului paginii să nu dezvolte un unghi de reflexie mai mare de 43%, pentru protecţia ochiului. Acesta este motivul pentru care încep să apară rezerve în ceea ce priveşte rentabilitatea cărţilor electronice ( cunoscute sub numele de e-books) lecturate de pe ecranul smartphone sau ebook-reader ( mai nou apărute în custodia Apple). Ergonomia acestor aparate trebuie perfecţionată şi, cine ştie, vom ajunge, aşa cum precizează redactorii articolului, să negociem cu viitorul noi mijloace de informare, în situaţia în care afectarea simţului estetic rămâne constantă, interesând doar inteligenţa umană.

o zi de plastic

Locuiesc un oraş imens şi bine alimentat. Recunosc cuvintele unui funcţionar crăcănat din secolul lui Dostoievski. I-am spus-o şi vecinului meu de-atâtea ori. "Asta s-a întâmplat puţin după potop, în vremea primului monarh al Sumerului, regele Etana care nu avea urmaşi. El l-a rugat pe Shamash să-l sfătuiască ce să facă. Zeul soare i-a spus să-l tragă pe vultur din groapă, să urce pe spinarea lui şi să zboare la cer. Vulturului îi crescuseră penele la loc. Recunoscător, l-a luat pe salvatorul său în spinare şi au zburat până la porţile cerului şi o clipă păru că vor intra pe ele. Dar ei s-au înălţat şi mai sus de porţile albastre. Etana a întors capul şi nu a mai zărit pământul dedesubt..."
Sunt primele cuvinte din cartea pe care am de gând să i-o ofer. Vecinul meu dă din cap şi-mi strânge mâna. Îi plac motourile şi ambalajul...

!!!! cin cin !!!

Un jour, un homme rencontre une fée sur le bord du chemin.

Sans qu'il lui demanda rien, cette derniere lui propose d’exhausser trois de ses souhaits.

L’homme réfléchit et dit :

- En guise de premier voeux, j'aimerais avoir toute l’intelligence et la sagesse nécessaires pour choisir avec discernement mes deux prochains voeux.

- Tres bien, dit la fée en agitant sa baguette magique, tu es exhaussé ! Maintenant que souhaites-tu ?

- Plus rien, dit l’homme.

Et il passe son chemin...

Verbe

Îmi cumpărasem mere şi le aşezasem într-o farfurie plată. Cerul era senin şi stelele măturau infinitul unui reflex de toamnă, dincolo de fereastra mea. Ieşisem în verandă să fumez o ţigară şi să privesc luna. Umbrele ei lăsau cearcăne adânci peste straturile de flori iar mucul ţigării devenise un roz incandescent. Atunci, calculatorul îmi anunţase un „receive mail” în maniera sonoră pe care eu o setasem. Din doi paşi eram lângă monitor. Mailul se încărcase şi mă aştepta să-l citesc. În noaptea aceea primisem un răspuns. Literele albastre mă făcuseră să tresar şi să lovesc involuntar colţul tastaturii.

-Vrei o definiţie?... Omul pe care îl cauţi eşti tu. Omul pe care îl caut sunt eu. Noi căutăm, însă, oameni care să fie ori tu, ori eu.

Citisem mesajul dintr-o suflare. Nu-i înţelegeam, pe moment, sensul dar sentimentul certitudinii plutea în eter. Fără îndoială, aşa stăteau lucrurile. M-am grăbit să răspund în reply şi să mulţumesc pentru încredere. Aşadar nu eram singurul... iar aproximaţia mea era trăită şi de alţii, poate cu aceeaşi intensitate. Eram fericit şi am adormit pândind un răspuns de circumstanţă, care n-a venit însă imediat.

Capilare lecturi

Propoziţia scriitorului Salman Rushdie eterogenizează, dintr-o margine de lume, un adevăr de convieţuit: “Occidentul şi Orientul îşi împrumută ispitele reciproc ”. Cărţile sale alungă, inteligent, prostul obicei balcanic de a tatona cu indulgenţe meschine ancora ideatică şi fascinează, prin naturaleţe, spiritul. “Copiii din miez de noapte” este o carte. Are cititor ideal, avizat, vehement şi atemporal, cu toţii adunaţi sub aceeaşi cupolă de cleştar, aşteptând o întoarcere din condei, care să rupă din timpul curgător firul de borangic al universalităţii. Căci (nu-i aşa?) “poveştile ar trebui să fie ca şi viaţa, uşor destrămate pe margini, pline de fire lăsate libere şi vieţi juxtapuse din întâmplare” (Grimus, 1975). La sfârşitul lunii noiembrie, autorul soseşte în Bucureşti pentru întâlnirea cu publicul român, la iniţiativa, lăudabilă, a Editurii Polirom. Pe când şi la Bruxelles?...asta rămâne de văzut.