Felinarele străzii căutau oarbe palmele nopţii. Pietrele cubice de pe ruelle Vicent Leparois tresăreau de emoţie, adânc inşurubate în ceaţă. GPS-ul indica o hartă zdrenţuită, cu săgeţi şi curbe elastice, fără să definească un drum sigur, consolat în destinaţii aleatorii.
-Rectificăm, zise zeul, fluturându-şi toga proaspăt călcată de vestala templului, în vestibulul drept al încăperii, în care se ţineau bucăţile de piatră din statuia abia renovată.
-Rectificăm! Nu vom acorda libertăţi cetăţii, decât atunci când vor fi depuse la picioarele preotului ofrande de smirnă şi avocado...zise filosoful, ducându-şi mâna la frunte.
Pumnul zeului se deschise cu degetul arătător înainte. Palma filozofului se închise într-un pumn, iar gestul ezitant şi umil se construia vinovat la o margine de lume. Aşa l-au fotografiat turiştii şi l-au aşezat în albume electronice, pe care apoi le-au postat pe net. Din păcate, tunetul zeului era invizibil în fotografii, dar cuvintele filosofului erau clar evidenţiate, în culori calde, atât ziua cât şi noaptea.
Un parc absolut obişnuit. O bancă de lemn şi sub ea 2 frunze uscate. Peste oraş plouă mărunt. Nu şi peste parc. De ce?
În podul casei se aşezase din nou praful. Obiectele vechi s-au bucurat, atunci, de prima ninsoare. Cărţile au întrebat de pârtiile albe, suportul de brad şi-a exprimat emoţiile public, recitând o poezie de Rollinat, iar sacul de rufe a strănutat de trei ori. Toată lumea trăia bucuria iernii anunţate, deşi afară razele soarelui încălzeau copacii desfrunziţi. Ceasul deşteptător, marca SLAVA, a vociferat din arcuri şi cheiţe, provocând o pauză în vacarmul general şi, pentru o clipă, atenţia s-a încordat întrebător. Pământul se rotise pe loc, imitând gestul unui câine care încearcă zadarnic să-şi muşte coada. Brusc, în lumina diluată a mansardei, printre ochiurile de plasă pescărească, s-a ivit un soldat de plumb. Se grăbise să părăsească coperta cartonată a cărţii, făcând loc unei buturugi cu rădăcinile răsfirate spre toamna trecută.
Comparaţia este o figură de stil....Nu, incorect! Comparaţia este o figură realizată cu stil. Un stil renascentist, baroc, suprarealist şi...etichetele se pot multiplica infinit, atunci când e musai necesar să faci artă modernă. Galeria prietenului Yves s-a deschis în jurul orei 17.00, aşa cum fusese anunţat în ziarul local. Printre 4 sau 5 perechi de invitaţi, ale căror zumzete încărcau spaţiul fizic al încăperii, am zărit sculptura aşezată în fruntea colecţiei. O trompă de elefant acoperea o masă informă de metal, păstrând patina timpului. Trebuia, aşadar, să deduc o idee abstractă. Primul lucru de care mi s-a ciocnit privirea a fost paharul cu şampanie din mâna domnului cu barbişon şi fular galben. Încercam să înţeleg că trompa de metal a elefantului abstract, apăsată de greutatea metalului, se orienta, aluziv, către şampania domnului cu fular galben. Nu, incorect!...Domnul cu fular galben îşi proiecta prezenţa gravă, de metal, în sărbătoarea euforică a paharului de şampanie! Şi-atunci ce rost mai au elefanţii? Ei pot fi păsări, monedă de schimb, clipe sau altceva mai volatil...
Pe-un picior de plai,
