seara lui Joseph

Vântul serii usca tricourile albe şi verzi şi ne-aminteam amândoi că trebuie să coborâm pentru masă. Şi-ntotdeauna, înaintea mesei, Joseph spunea tuturor povestea speriată şi obosită a războiului. Vorbea de un înger care nu-l părăsise niciodată. Între cer şi mare glumele camarazilor se uneau până se transformau în zumzet de obuze şi ţipete. Cum n-are ecou, marea îţi strânge ghem sufletul şi îl tăvăleşte în neantul furtunii. Ai noroc, zicea Joseph, dacă a doua zi îl mai găseşti pe plajă, la răsărit, adus de valuri. Poţi să nu-l mai recunoşti sau să se fi transformat în val sau în nisip. El a păţit-o şi într-un fel avusese noroc…căci, după război, a fost cules de Lolita Bernadeus, care l-a iubit şi la aşteptat ca un câine, în port, să revină şi să-i mai facă un plod şi chiar dacă…bla…bla. Bătrânul atunci se aprindea şi începea să saliveze abundent prin colţurile buzelor, iar proteza îl tranforma într-o caricatură grotescă. Iubea viaţa ca şi mine. Lolita Bernadeus era fată subţire, cu degete osoase şi lungi şi zâmbetul şlefuit de inocenţă. Blândeţea versurilor de ceară era simţită pe un ponton sau lângă provă, seara înainte de a suna stingerea. Şi într-un fel... Joseph reuşise în viaţă.

înapoi la ora de vară

Cele mai multe evenimente se întâmplă vara, afirmaţie susţinută de mulţimea fotografiilor de vacanţă. Dacă ar fi să refacem inversul deducţie ar ieşi că din mulţimea fotografiilor reuşim să construim o vacanţă. Chiar se poate!.. zice şi autorul clipului de mai jos.

Suddenly, last summer from Leonardo Dalessandri on Vimeo.

intrarea vs ieşirea în, din şi la timp

E o chestiune personală, în cel mai fluid înţeles al termenului. Unii intră încălţaţi cu boncancii grei de zăpadă, alţii părăsesc spaţiul în care au visat, trântind uşa în urma lor. Totuşi, locul comun al tuturor prezenţelor (infame sau eroice) este copilăria. Ce preţioasă pare a fi dunga de indulgenţă pe care nu obosim să o marcăm la frontierele universului individual, prin imitaţie! Aşa ne-am obişnuit să cantonăm nostalgii şi să credem că nimic din ceea ce a fost nu se va mai repeta. Cam obtuz unghiul de vedere!

La ferestrele vagonului în care ne-am urcat a început să ningă şi se aud colinde. Toate uşile se deschid molcom. Ieşiţi sau intraţi, oameni buni?

neputinţa granzilor

În Copenhaga, G15 discută problemele încălzirii globale. Pe toţi pereţii staţiilor de metrou apar chipurile îmbătrânite ale marilor şefi de stat, mutate într-un 2020 marcat de efectele neputinţei lor politice. Admiraţi portretele contorsionate de timp ale lui Obama, Sarkozy, Brown şi Merkel. Magnific evidenţiat raportul efemeritate- esenţă!

poveştile de sub brad

Un brad ajunsese în locul în care şi-a dorit cel mai mult, adică în sufrageria împodobită, cu şemineul strălucind. Copiii l-au ovaţionat, atunci când ramurile-i verzi au măturat pragul de sus al casei, improspătând atmosfera cu aerul îngheţat. Dar ceea ce era mai important, bradul îşi pregătea discursul de Crăciun, după ce, două veri la rând îl creionase în vârf de munte, cu ştersături şi adăogiri. Ştia, de pildă, că prima ieşire în public a unui orator se confundă cu o etapă importantă de sociabilizare, numită "captatio benevolentiae". Ştia că va trebui să-şi împodobească discursul cu formule iniţiale şi mediane şi că, la urma urmei, povestea va supravieţui după trista şi nedreapta despărţire de pe 6 ianuarie. Era, aşadar, un brad conştient, din soiul cel mai snob, cu vârful ramurilor încărunţit, argintat. O singură problemă avea musafirul poftit recent în casa primitoare: oamenii. Unii zâmbeau glacial, trecând în grabă spre vestibul, alţii lăsau să înţeleagă din priviri cât de sinceră este admiraţia, copiii vecinilor numărau invidioşi pachetele de la baza tulpinei, ce urmau să fie deschise la un semn magic. În tot acest joc al servituţii reciproce, bradul s-a personificat, primind obiceiurile semenilor din jur. Singura lui preocupare, în intervalul sărbătorilor, era să înţeleagă sensul cuvântului speranţă, subliniat cu cerneală verde pe colţul de felicitare de pe măsuţa de cafea.

exerciţiu de interferenţă

Se ia o bucată de cer şi se amestecă, tandru, cu 4 amintiri amare, într-un vas spart, în care timpul şi-a depus rugina. Apoi conţinutul se răstoarnă într-o ureche de adolescent, până ce realitatea devine iluzie... Am făcut întocmai şi iată ce a ieşit!

doar o zână

Magazia Moşului, plină de jucării, în special de pluş, fusese sigilată. Singura persoană care putea pătrunde în interior era Zâna Cloche, îngrijitoarea oficială a imobilului magic, stăpâna pliculeţelor de naftalină, pe care le răspândea grijulie printre lucruri, că nu cumva moliile să atace şi să deformeze chipurile păpuşilor sau roţile de lemn ale camioanelor miniaturizate. În ziua aceea, fermecătoarea zână intrase în depozit pe la orele prânzului, după ce servise masa în Laponia's food, cu doi pitici şi un faun dichisit, căruia nu-i mai tăcea gura când intra în discuţie criza financiară de anul acesta. În fine, zâna cea bună intrase în camera interzisă, apoi încuie de 2 ori pe interior, din raţiuni de securitate, aşa cum prevedea protocolul. Peste tot mirosea a brad, mere şi gutui. Nu se mai cade să tulbure această stare de lucruri, acum în pragul sărbătorilor, să dea cu mătura ori să strângă praful. Oricum în zilele care vor urma magazia va fi golită şi ea va spăla ( a câta oară?) podeaua cu urmele de copite ale renilor. Nu se putu abţine, însă, şi întinse braţul după vârful de brad, în formă de stea, pe care, apoi îl rotise în aer rostind o vrajă. Nu putea uita că statutul de zână trebuia întreţinut. Dar nimic nu se întâmplă. Cutia muzicală, cu senzori de mişcare, pare să fi înţeles intenţiile Zânei Cloche, aşa că începuse să depene o melodie tărăgănată. Vizita în camera interzisă se terminase prea curând, pentru că Moşul telefonase la dispecer să anunţe de urgenţă întrunirea Consiliului pentru bilanţul contabil. Totuşi, în acea seară, meteorologul de serviciu anunţase, speriat, o ninsoare abundentă peste partea întunecată a globului pământesc, fără să ofere explicaţii suplimentare şefilor. Băieţii de la grajduri, în timp ce umpleau cu fân ieslea zâmbeau cu subînţelesuri :"e doar o zână...ce să-i faci!"