lumina de ceară

Alunecă peste chipuri, încărcată de zbuciumul clopotelor. Vocile fac nod de rugăciune către scara ce coboară în adâncul sufletului şi aduc luminii căuşe de mântuire. În spatele bătrânului cu ochii plecaţi, icoana se acoperă de tristeţe aşteptând împreunarea palmelor. Un moment, liniştea ascultă la uşa bisericii topirea galbenă a zilei de ceară. Nimeni nu priveşte cu ochiul şi întrebarea e uitată pe un postav întunecat. E târziu şi lumea s-a cernit. Singura culoare deschisă pluteşte în candele. Pe acoperişul lumii a început o ploaie măruntă.

cuminţenie

Dacă intri pe strada principală a cartierului, trăieşti senzaţia timpului regăsit. Nu sunt străzile de epocă, în măsură să arunce retinei urme de melancolii interbelice sau mai ştiu eu ce alte surprinzătoare întoarceri către lumina anilor trecuţi. Nu, nici vorbă de aşa ceva. Strada principală a cartierului, perfect pavată, se măsura în zece plopi înalţi, plantaţi la distanţe egale, de mintea unui arhitect uitat de vreme. Strada cu pricina primise un bizar statut pietonal, acum, la începutul primăverii, din cauza unor construcţii civile ce ar fi obturat traficul. Oamenii ieşeau din case doar dimineaţa, astfel încât, întreaga zi reflecta în termopane o linişte albă, ca o pâine dospită. Abia ieri noapte, adaosul de inedit s-a produs. Luna galbenă s-a rostogolit printre vârfurile plopilor fără frunze, a coborât în visul copiilor adormiţi şi s-a prăbuşit în paharul de vin roşu, uitat pe faţa albă de masă, după cină.

temele pentru acasă

Unu: Arta se adresează, în primul rând, simţurilor, apoi spiritului.
Doi: Minutele de lectură, asemeni clipelor de fior sentimental, dilată esenţial substanţa vieţii noastre.
Trei: Începutul e o sumă de realizări aşezate sub radicalul amintirii.
Patru: Aparenţa încântă, ideea descântă iar realitatea pregăteşte cina pentru trei persoane.
Cinci: Cunoaşterea alungă visele din merele lui Newton, în timp ce revelaţia se plimbă sub arborii în floare.

peste vârfuri

La capătul celălalt al timpanului se află o fântână. Urmele reci se aruncă în setea plină de sare şi adulmecă, subţire, propoziţiile. Acestea prind formă, capătă înţeles de pradă şi dau semnalul unei vânători promise, din care cineva face spectacol. Aşa poate începe povestea scrisă cu apa ploilor, aşa începe să adauge verbul feluriţi adjuvanţi, punţi fragile către ziua prezentului continuu. Cum altfel aş putea mulţumi tuturor celor care mi-au chemat gândul din coperta de praf a cărţii? Vă mulţumesc pentru frumuseţea urărilor şi vă răspund, tuturor, astăzi, cu un radical scris, din faţa ghişeului de expedieri al Oficiului Poştal. S-aveţi indulgenţă şi clipe atente în suflet şi minte!

sensuri

La vânătoarea de sensuri, armele potrivite sunt, de fapt, eternele cuvinte. Unele au gustul mierii, altele strălucesc până pier epuizate ca nişte stele. Ghetete pline de praf, au poposit, de această dată într-un loc în care apusurile şi trupurile de pâslă ale credinţei se contopesc. Dacă ridic privirea, cerul îmi întinde un buchet de clemenţe. E seară şi târziu. În liniştea firii se ordonează timpii de graţie, pe care uitasem să-i clarific, copleşit de globurile vidate ale cotidianului. Un om citeşte ziarul absorbit, altul adoarme sub luna de tămâie. Peste clopotele căzute în auz încep să înflorească magnoliile, încet şi atent. Auziţi?

câteva doruri personale (powerpoint download)

expozitie de nori
simplitate
bretagne
paris
venetia
barcelona

anima, animae

În centrul luminii se afla un punct de plecare. Rotund, ca o şaibă, apoi cât o roată cu spiţe şi, la sfârşit de tot, ca o gară de provincie. În acest spaţiu, aşteptarea e o stare de fapt. Nu se ştie cât şi unde va duce drumul şi, mai ales, dacă trenul de epocă va sosi la timp. Acolo, în acel punct de lumină, se întâlnesc oamenii de tot soiul, cu sau fără tichii de mărgăritar, păzind bagaje grele, ticsite de vise şi speranţe. Nu am auzit încă şuieratul locomotivei dar văd cum se încolonează cuminţi, la rând, chipurile lor surâzătoare. Acest spaţiu misterios a fost localizat prima oară de Voltaire, care şi-a trimis un personaj feminin, tânăra Zaire, să aducă romantismul în cupa de cleştar a începutului de secol.