unde se ascunde luna mai

venise vorba de pastel

Am primit o scrisoare de la Honfleur. După mult timp, prietenul G. a mărunţit pe masa ovală din piaţa municipalităţii, pe malul drept al canaletului în care s-au ancorat bărcile de agrement, câteva gânduri, peste cartonul imaculat al cărţii poştale. Fusese, probabil, o dimineaţă blândă, iar pictorul din stradă Mov vânduse încă două copii impresioniste, poate Matisse, poate Monet. O zi obişnuită, aşadar, pe terasa matinală a unei cafenele, într-un sat francez de coastă. Cu toate astea, prietenul G. s-a gândit să-mi scrie şi să viseze o nouă formă în bolul de sticlă al vacanţelor promise. Da, cu siguranţă a gândit aşa, urmărind din priviri o dâră invizibilă, pe care s-a risipit cartea poştală spre Marele Est al Siberiilor de sărăcie şi primitivism. Pentru el fusese o promisiune la începutul unei zile, cu şanse mari de repetiţie. Gestul său s-a umplut de cerneala surprizei, ca într-un pastel crud, de primăvară.

staţia Grevin

Scara de marmură a muzeului oferea turiştilor, în buchete, sclipiri de stil "belle epoque". Marginea forjată a balustradelor se răsucea în aerul copleşit de şoapte. Un blitz de aparat se lovea speriat sub candelabre, de pereţii acoperiţi cu mătase, însă nimeni nu îndrăznea să depăşească cordonul aurit, cu ciucuri, spre o direcţie eronată. La 300 de metri, gura unei peşteri întunecate, anunţa intrarea în salonul figurilor de ceară. La cea mai mică mişcare, senzorii de lumină aprindeau lămpi, încet şi atent, odată cu melodia ce ar fi trebuit să cadreze personalitatea evocată a marelui Chaplin sau mândria arămie şi obtuză de pe chipul reginei Elisabeta. Vizitatorii priveau un minut, apoi cereau, cu paşi repezi, alte perspective, de parcă o mare dezamăgire i-ar fi stăpânit în jocul de-a "être şi paraître". Şase bătrâni, cu mersul nesigur se opriseră, ca o piedică artificială, în mijlocul drumului, iar fluxul de vizitatori, puţin jenat, încerca să-şi strecoare energia cu toată priceperea, ocolindu-i. Totuşi, curiozitatea m-a făcut să mă apropii. Cei şase bătrâni se opriseră în faţa unui spaţiu absolut gol. Doar scena roşie cu piedestalul şi aplicele aprinse aşteptau, simplu, un exponat de ceară care nu mai venea. Unul din bătrâni a râs zgomotos, iar ceilalţi l-au aplaudat strigându-l pe nume. Atunci am înţeles, câtă vanitate poate ocupa definiţia unui muzeu, în dicţionarul personal, al fiecăruia.

un alt fel de buenos dias

Sunt infinite modurile de a începe un articol! Din galaxia de sensuri, alungită ca o pară coaptă printre frunzele toamnei, sucul dulce ţâşneşte către orele zilei, cu aceeaşi abnegaţie, mereu. Totuşi, fiecare aşezare în pagină are tabietul ei, uneori familiar, alteori bizar şi, de cele mai multe ori, inovator. Dacă m-ar întreba cineva de ce mi-am ales tema de azi, aş răspunde cu o simplă clătinare din cap. Ezitarea e constructivă. Ea te poartă către lume şi nenăscutele zile. Ordinea lor e întâmplătoare, atunci când petalele albe se desprind din corolă: "Acum este, acum nu este...ba da, ba nu..."

de 2 mai

Între două zile însorite, se strecuraseră bereta şi cravata pionierească. În spatelele imaginii, un careu utecist adunase, într-o pauză de 10 minute, cca. 150 de tineri. O parte dintre ei participaseră la filmările din "Liceenii", alţii doar vizionaseră filmul şi fredonau melodia lui Bogardo prin camerele de cămin. Era linişte, era vară, iar frunzele castanilor, de lângă atelierul de prelucrare prin aşchiere, deveniseră mature, peste noapte, acoperind cu umbră deasă asfaltul cariat. La un semn al directorului cu ochelari fumurii şi costum cenuşiu, cei 14 comandanţi de detaşament, sub privirea atentă a comandantului de unitate, făcuseră un pas în faţă şi salutară. Şiretul, în diferite culori (alb, galben ,albastru , roşu ca sângele) tresărea şi apoi încremenea la pieptul ţeapăn al pionierilor. În aerul limpede, vrăbiile umpluseră jucăuş liniştea. Şi, dintr-o dată, vocile adolescenţilor tunară, răscolitor, de parcă ar fi acuzat un vinovat imaginar, într-o sală de judecată: "Tot înainte!"

bolduri pentru mersul tău prin lume

Despre timp se poate discuta în orice formă, mai mult sau mai puţin stilizat. Clasificarea acestui termen, într-o logică agilă, ţine cont de răspândirea tematică a noţiunii în numeroasele secvenţe existenţiale. Vorbim, astfel, de un timp afectiv, biologic, filosofic, istoric, abstract, narativ, etc. Apoi realizăm substanţa maleabilă a conceptului şi o dăruim cu absenţe şi regrete altora. Timpul nostru, începe să devină timpul altora, în mod firesc, independent de voinţă. Mi-am amintit de această certitudine, într-un muzeu încărcat de manuscrise şi portrete de scriitori. Numai că timpul, de care vorbeam, primise şi o amprentă specifică, măsurând în paralel viaţa mea şi a personajelor captive din paginile îngălbenite.

de la musique