retrospecţie

Paul Mauriat - M song


J'ai lu tous les livres mais un seul demeure : le monde, ce volume merveilleux, ouvert toujours devant mes yeux.

albia de ieri

S-au încărcat arborii de aşteptare. Stofa verilor s-a decolorat iremediabil, în sfere de gelatină. Brazii şi-au răsturnat seva în albia de var, în care frigul şi-a săpat vizuină. Pe o potecă de munte, un aparat foto uitat, defect, ţăcăne mecanic, azvârlind flashuri aiurea, către valea locuită de oameni. Miroase iarba uscată. Sub monumentul eroilor, un fântânar invizibil a renunţat să mai caute apă. Obosit, şi-a mutat lutul şi umbra, iar în spaţiul liber şi rotund a înflorit (a câta oară?) republica uitării.

(re) nascentiste

În ziua hotărâtă pentru descoperirea frescei, toţi prelaţii şi călugării, pe o rază de 30 de km, au năvălit în hanul micului oraş. Pictorul ei îşi spăla pensoanele la fereastra care dădea spre rău, acoperindu-şi ochii cu tampoane de muşeţel. Încă nu aruncase suportul mare de lemn acoperit de mixturi colorate viu (după ani, unii vor spune că marea sa operă s-a realizat tocmai din aceste pastelate rămăşiţe, după ivirea frescei). În capelă, schelele fuseseră ridicate aşa că aveai spaţiu de contemplare, iar preţiosul tavan fusese mascat cu o pânză moale, pe care aerul rece al serii o vâltoarea, mestecând umbre şi raze albastre. Şi -n spaţiul nedomesticit, perfecţiunea promitea seriozitate, în pupila nouă a icoanelor.

l'automne

L'automne est une demeure d'or et de pluie.

everblog

O stradă poartă cu sine trupurile firave ale oamenilor de azi. O piaţă veche, cu fântânile arteziene dezafectate, e plină de umbre. Aici, timpul uită mereu să-şi ducă povestea până la sfârşit. Începe mereu cu o frază răguşită, apoi se pierde în drumul dintre intrigă şi punctul culminant. Lumina cade oblic pe rufele întinse la uscat, fascinând turiştii prizonieri, în timp ce navele sosite din celălalt colţ al lumii descarcă mărfurile sigilate în poarta Barcelonetei.

sms poezie

Cuvintele s-au adăugat pe ecranul argintiu al telefonului mobil. Dimineaţa şi-a strâns lucrurile inutile şi le-a azvârlit în podul casei. Miroase a fum, în timp ce toamna îşi construieşte cuiburi sinistre în pieptul trecătorilor grăbiţi. Uzina şi-a ferecat porţile fix la ora 7.00 a.m. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Nici măcar patrupedele cu eticheta galbenă din lobul urechii. În stupoarea ceţii, arhitectul îşi scutură de praf diploma de licenţă şi, cu braţele prăbuşite peste balustrada balconului, face din albia râului ce traversează oraşul un fluviu poetic, navigabil, apoi, preţ de două ceasuri, îi caută zadarnic un nume de botez.

moonlight flower

Amintirea este singurul paradis care nu cunoaşte forţa expulzării.