constatation

Le marchand des illusions
était, à cette heure-ci, sincère.
Ses cravates bleues, originales, prouvaient,
parmi les clients de la rue,
que la vie possède son ombre
comme toute autre chose,
sur le terrain aride de la tolérance.

à nous de juger la voix du vent

C'est à dire la voix de la ville, qui dépasse, entre deux feux rouges, le destin secret de l'été. Dans la poche d'un garçon qui revient au milieu de la route chaque matin, toujours souriant aux chauffeurs fatigués, se trouvent les meilleurs contes, disait la mère de Julien, chaque fois que je la regardais curieux de mes lunettes. Eh, alors, la vie se dissipe aux oreilles des autres, comme une chanson douce, elle n'a rien de materiel dans sa projection. Oui, je pense bien que, parfois, il faut en reconnaître l'incohérence, mais ça tient du vent....et du garçon d'autrefois....et de la route blanche, maquetée dans mon rêve, maison du Grand Ailleurs.

mes automnes

mld - 9

toamna

mld - 9

l'innocence

filmul unor ploi

Se corecta a treia oară scenariul încâlcit de evenimente. Se ezita mult pe marginea luminii, iar bucata de hârtie cu synopsisul meteorologic se uzase, trecută prin atâtea mâini. În cele din urmă s-a revenit la platoul de filmare. Ploile au mimat tristeţea pe străzi, lumea a crezut şi a dat năvală în magazinul de umbrele. În tot acest timp, cameramanul vorbea încet în cască şi implora norii să renunţe la jocul acesta agresiv şi să arunce peste oraş pumnul de praf al uitării, pentru scena cheie. Norii, însă, prinseseră forţă iar măsura talentului se calcula acum în mici eternităţi galbene şi uscate ca frunzele din prag.

un pic de inocenţă

Deasupra, un cordon de umezeală se răsucea tardiv şi rece. Plouase prea mult şi în griul asfaltului din parc, copiii aruncau săgeţi roşii de plastic moale, ca într-un ţinţar imens, ispititor. Uneori se împiedicau în frunze, ciudat, asemeni unor bătrâni cu reflexe întârziate,de ale căror glezne atârnau săptămâni grele, imaginare, pline de dorinţă. În parcela castanilor, cineva privea tot acest spectacol, cu o pupilă limpede şi atentă. Copilăria, căci despre ea vobim, îmbrăcase un manton de toamnă, şi astfel, cu o severitate caraghioasă se adauga hohotelor de râs ale fugarilor, în timpul real al după-amiezii de octombrie. Un copil şi-a adus aminte de o bancă din parc, pe care uitase o eşarfă colorată. Surprins, a ridicat privirea şi a lovit, cu fruntea de fum a naivităţii, umărul arămiu şi matern al paznicului mut.