puţină absenţă pe blog

19-29 mai

colaje

parisiene

noaptea muzeelor

E magică. Nu pentru că ar aduna într-o urmă de interes cultural grupe de somnambuli, nu pentru că Europa face cinste prin eforturi gentile de culturalizare a maselor. Muzeele prind viaţă. Trupul lor greoi şi etern se trezeşte în sunete de trâmbiţe, chemând din ceţuri bătrânii slujitori ai artei cu sufletul calcinat de absenţă. Uitarea este măcinată în mii de măsele estetice şi doruri noi prind contur. Noaptea muzeelor e magică prin ea însăşi, transformându-se într-o victorie necondiţionată asupra uitării, iar noi, cei de azi, eliberăm pentru câteva ore vina ignoranţei.

între ploi

Bătrânul R. şi-a uitat umbrela albastră pe meterezele castelului. Toţi trecătorii se opriseră să-şi arate uimirea. Vântul se înteţise iar spiţele de aluminiu ale banalului obiect se arătau, din când în când, vâltorite de furtună. Un turist a început să râdă, altul s-a împiedicat, privind în urmă, nedumerit. În sfârşit, ploaia a început să cadă cu ropote. Lumea, surprinsă, a început, la rându-i, să alerge, să coboare scări şi să caute adăpostul sigur sub pietrele acoperite de muşchi verde. Doar umbrela albastră privea cu nepăsare spectacolul din jur, fără panică şi fără prejudecăţi, cum bine i-ar fi stat unei umbrele albastre.

statice

camera cu nume de vişină

Nu se construieşte din culoare ci din olfacţie! E răcoroasă, adună cărţi şi reviste vechi, are o cheie pe care o răsuceşti în zilele toride, când înveţi să uiţi mersul lucrurilor din imediatul vacarm al realităţii. Camera cu nume de fruct e, aşadar, utopică. Pentru această nuanţă, timpul nu mai contează în durata sa istorică. În mijlocul ei se adună idei şi se caută marmura potrivită pentru defectele identităţii. Despre gradul de luminozitate nu se poate face o apreciere. E obscuritatea copleşită de tăceri şi aşteptări, de parcă, în inima sa, după furtuni intense, un bătrân povestitor ar tresări cu vocea aspră, anunţând marea descoperire a convalescenţelor spiritului.