Poe, iterval lector

Şi dacă începeam să strănut, la două mese distanţă de omul beat, cu ochii semideschisi, nu reuşeam să atrag atenţia nimănui. În vacarmul din tavernă, lumea şuşotea şi arăta cu degetul spre poet. El ştia, probabil, acest lucru şi se cantona într-o premergătoare idee despre reprezentare, gândindu-se, câtă importanţă poate avea publicitatea din Southern Literary Messenger. Lângă masă, în prelungirea manşetei, alunecase flaconul de Colocel, în care mai rămăseseră 5 tablete. Puţină lume ştia că Dl. Poe căzuse ca un fulger peste Europa literară, acolo unde majestuoşii juni, bântuiţi de lumina asfinţitului, îşi ascuţeau peniţele pentru poveste.

un gând

sarea din trupuri

Răsare transparent cu umbre de marmură. Simulacru de esenţă, într-un univers cald, tăcut, pasiv. În spate, epuizarea flutură buchete de maci, cu materialitatea-i bucolică. Nici ţipenie de om, pe cărare, la asfinţit. Un ceas de ceară se topeşte în orbite, absorbind la rădăcina gândului fărâmele de speranţă. Timpul zilei s-a întins în şanţuri, cu braţe obosite şi deformate.Cerurile s-au extras din ele însele, succesiv, căutând, năuc, trupuri noi şi vise marine.

paludes

Trenul oprise în gară pentru 5 minute. Peronul pustiu descria o depresie de toamnă cu miros înţepător de fum. La geamurile compartimentelor de clasa I fluturau, în vântul serii, draperii vişinii de pluş. Călătorii se îmbrăcaseră în umbre, lângă veiozele vagonului, în faţa volumelor, cufundaţi în uitare şi egoism. Nu au băgat de seamă nici trenul, nici gara. Aproape că nici nu mai ştiu când şi unde au urcat. Singurul lucru care a mai rămas în memorie este nerăbdarea. S-au grăbit să-şi deschidă savuroasele cărţi şi să uite. Trenul se pune din nou în mişcare, după un fluierat scurt. Nimeni nu a urcat. Nimeni nu a coborât. În bezna nopţii, locomotiva duce cu sine un şir insipid de poveşti.

la solitude de la soie

Tirez vers n'importe ou
les fleches.
Nous sommes les soldats impartiels,
dans les fausses guerres de papier.
Les uns te disent que le monde,
Couvert de poussiere,
a été caché dans le grenier
de tes automnes.
Les autres, plus entetés,
te dirige juste vers toi
comme des mappes muettes,
invisibles,
Alongées sur les tables
de sable rouge.
Tirez vers n'importe ou les fleches
pour nourrir les Dieux,
Qu'on oublie dans les histoires
fabriquées superflu,
Sur le seuil,
n'importe ou.

coduri

Nu poţi pleca din paginile cărţii pe care ai început-o, aşa, fără să motivezi. O mare capcană stilistică te paşte de la începutul lecturii. Nu poţi nega ceritudinea. Totuşi, plăcerea şederii într-un astfel de spaţiu univoc ( falsă satisfacţie, dar cel puţin asumată) se datorează codurilor. Uneori lacătele cad sub prima rotire a cheii. Alteori, ruginite şi încăpăţânate, verigile de metal rămân nemişcate. Atunci, din adâncul infidelităţii tale de lector scoţi la lumină o cheie universală, codul magic al miilor de posibilităţi de combinare a sensurilor. În consecinţa acestei revelaţii să aşezăm identitatea unică a prezenţei noastre spirituale şi să spunem că am mai învăţat ceva.

câteva raze de soare

Ce mai contează! În marea sa generozitate, personajul P. a inventat surplusul de raze solare, gândindu-se, poate, la iarna lungă din taigaua Siberiei. Numai că invenţia sa a prins formă în plină vară, la temperaturi infernale, printre termometre şi staţii meteo date peste cap de avalanşa anomaliilor. Unii ar spune că o astfel de invenţie e absolut inutilă, însă autorul ei se mândreşte şi, în nopţile răcoroase, visează mereu acelaşi scenariu: o curte imensă, pavaje de piatră albă, peste care cineva a întins ruloul de mochetă roşie, până la picioarele unei somităţi, ce aşteaptă să ofere decoraţia cu panglici tricolore. Odată, personajul P. chiar a adormit în soarele amiezii şi s-a trezit bronzat într-un roşu vineţiu şi dureros. După ce s-a hidratat, specialiştii au anunţat din nou caniculă, pe postul naţional de televiziune. Surplusul de raze solare era aşadar o realitate perceptibilă, în sfârşit sigură în materialitatea ei. Şi, pentru prima dată, personajul în cauză şi-a amintit de cealaltă poveste, decupată într-o caravană de cămile ce şerpuia acum două secole printre nisipurile Saharei, sub un soare duşmănos dar necesar speranţelor de prosperitate.