(re) nascentiste

În ziua hotărâtă pentru descoperirea frescei, toţi prelaţii şi călugării, pe o rază de 30 de km, au năvălit în hanul micului oraş. Pictorul ei îşi spăla pensoanele la fereastra care dădea spre rău, acoperindu-şi ochii cu tampoane de muşeţel. Încă nu aruncase suportul mare de lemn acoperit de mixturi colorate viu (după ani, unii vor spune că marea sa operă s-a realizat tocmai din aceste pastelate rămăşiţe, după ivirea frescei). În capelă, schelele fuseseră ridicate aşa că aveai spaţiu de contemplare, iar preţiosul tavan fusese mascat cu o pânză moale, pe care aerul rece al serii o vâltoarea, mestecând umbre şi raze albastre. Şi -n spaţiul nedomesticit, perfecţiunea promitea seriozitate, în pupila nouă a icoanelor.

l'automne

L'automne est une demeure d'or et de pluie.

everblog

O stradă poartă cu sine trupurile firave ale oamenilor de azi. O piaţă veche, cu fântânile arteziene dezafectate, e plină de umbre. Aici, timpul uită mereu să-şi ducă povestea până la sfârşit. Începe mereu cu o frază răguşită, apoi se pierde în drumul dintre intrigă şi punctul culminant. Lumina cade oblic pe rufele întinse la uscat, fascinând turiştii prizonieri, în timp ce navele sosite din celălalt colţ al lumii descarcă mărfurile sigilate în poarta Barcelonetei.

sms poezie

Cuvintele s-au adăugat pe ecranul argintiu al telefonului mobil. Dimineaţa şi-a strâns lucrurile inutile şi le-a azvârlit în podul casei. Miroase a fum, în timp ce toamna îşi construieşte cuiburi sinistre în pieptul trecătorilor grăbiţi. Uzina şi-a ferecat porţile fix la ora 7.00 a.m. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Nici măcar patrupedele cu eticheta galbenă din lobul urechii. În stupoarea ceţii, arhitectul îşi scutură de praf diploma de licenţă şi, cu braţele prăbuşite peste balustrada balconului, face din albia râului ce traversează oraşul un fluviu poetic, navigabil, apoi, preţ de două ceasuri, îi caută zadarnic un nume de botez.

moonlight flower

Amintirea este singurul paradis care nu cunoaşte forţa expulzării.

fantoma lui Goethe

Abia în 2010 s-a decis să capete forme evocatoare. Bibliotecile nordice şi cele gotice mai păstrează mirosul de cerneală pe foile caligrafiate atent. Cupolele catedralelor bavareze şuşotesc taina bătrânului poet iar eternul feminin îşi ascunde în palme obrajii înroşiţi.
Pelicula închinată memoriei poetului va despica atenţia spectatorilor abia în decembrie, sperăm. Până atunci serviţi o mică şi ilustrativă secvenţă.

timiditate

Nu e de scos capul în lume, gândea M-me Bovary, mestecându-şi lent ceaiul de tei, turnat în căniţe de porţelan. Aşa făcea de fiecare dată. Mai umplea o ceşcuţă şi o aşeza în faţă, lângă a sa, direct pe lemnul lăcuit al mesei. Dar musafirul nu mai ajungea la ceasul când ceaiul se serveşte în salon. Nici salonul nu fusese primenit să poată primi musafiri, aşa că amintirea Emmei a început să toarcă leneş ca o pisică. Pânze moi, ireale, cu fibră nevăzută, peste mâini transparente, surde, lângă ferestrele deschise spre gutuile coapte din grădină. Şi, în miezul acesta de aşteptare vie, năvălise în gara pustie a zilei un oftat adânc. Deasupra micului ei creştet acoperit cu bonetă, peste serviciul de porţelan, din aburul timid al ceaiului s-a ridicat un semn de întrebare morocănos, ca o lumină de noiembrie.