Orasul din colivie

Detine un soare batran si obosit care aluneca bezmetic printre betoane. Daca ajungi in parcul central, te inaugureaza cele 4 anotimpuri cu un fior rece si pur pana ce, tarziu, te pierzi in efemeritate cu trupul de ceata si iarba. Orasul din colivie si-a ascuns pictorii in ghicitori albe, din care toti copiii stiu sa faca poduri si baloane. In cer, gratiile de metal ale coliviei, opresc ca un filtru transfrontalier, suspine, doruri si vise nascute prematur.

Colturi de memorie

Despre utilitate

Un anunt facuse ravagii in randul calatorilor din gara Lezard, la orele amiezii. Se precizase clar ca trenurile vor circula cu o intarziere de 4 ore iar spaima inutilitatii se citea, deja,
in ochii tuturor. Cu toate acestea, lumea se grabea sa uite si umpluse,consecvent, cladirea stramta a bufetului garii cu usi rabatabile. Folosul calatoriei, oricare ar fi fost acesta, se dorea repede uitat si fiecare membru al acestei comununitati de bezmetici evita sa-si priveasca ceasul de la mana, intre doua zambete amabile. Se facuse tarziu, iar ideea in sine devenise insuportabila. Cele 4 ore se consumasera in tacere iar trenurile au garat la peroane, intr-o cumintenie impresionanta. Calatorii au inceput sa uite unii de altii si s-au asezat benevol in fata bagajelor grele, animale de povara intr-o vale prafuita, ingalbenita de soarele amiezii.

Toamna lui "autre chose"

E diferit. In chestiune intra nuanta. In povestile iscusite sunt strecurate amprentele naratorului, ce modeleaza vocational rabdarea si curiozitatea celui care asculta. Pentru toamna aceasta, titlul de unicitate se comenteaza in firea unor culori incapatanate, ce se topesc omogen in vinul verii, cuminte si instinctiv. Caderea galbena si rosie a frunzelor este amanata mereu pentru ora de pasla a solstitiului, uitata in buzunarele garii din care vin si pleaca umbrele amiezii. E o miscare continua ce interzice ragazul, ce uzeaza lemnul bancilor in tranzitul cotidian, ce matura vocile in colturi imaginare de memorie.

Septembre

Arrive-t-il...

Sub ceruri

Inainte de a intelege timpul, o mana de filosofi s-au cantarit in parcul cetatii, pentru a ilustra suma identitatilor fizice. Apoi, fara trufie, s-au asezat in fata unei piramide, asteptant misterios, o clipa magica, cat o cheie de ceruri, care sa deschida toate neputintele lumii. Timpul s-a intins, prietenos, pe cateva secole, trupurile s-au topit in nisip, piramida si-a uzat umbra in nenumarate asfintituri, dar mireasma dorului initial a ramas vie, sub aripa avioanelor moderne, in turismul legendelor prapastioase dintr-o carte a recordurilor.