Père Damien sau viziunea Contelui d'Alsemberg

Aş fi vrut să fie în franceză dar rândurile singure s-au aşternut timid, parcă tatonându-mi degetele, cucerind încă odată graniţa oboselii solitare. E duminică şi toată ţara vuieşte de ştirea canonizării unui sinucigaş medieval dar, se pare, un sfânt promis secolelor ce vor să vină. Atunci, irevocabil, mă adâncesc în identitatea lucrurilor şi un tremor ID îmi ridică pleoapa ochiului, peste drumuri de umbră şi fum. Ca într-un ţipăt de Ostende îmi doresc să mă apropii de penumbrace.... Stă în genunchi şi se uită spre un vitraliu spart, prin care lumina continuă să se descompună. Trec pe lângă ea fără să o stingheresc şi îmi continui drumul în temporalitea moralizatoare a ego-ului. În jur, coloanele impunătoare miros a vreme de ceaţă iar picturile reci dojenesc cald pe cei care au curajul să le admire. Secundele de apă care se aud în altar mă fac să tresar şi să cer iertare. Nu mai ştiu de ce un sfânt are graniţele propiei sale culturi creştine. Mă apropii de perete şi încerc să descifrez : ‘R..E...Y….D…E….I…M…U…N…DD…I’.

Afară se aude emisiunea de "popularizare" a religiei creştine, peste o mulţime nebună, în căutarea unei statui cu sfântul propus spre canonizare şi atunci, mâniat, închid aparatul adus din îndepărtata lume a iluziei. Vreau să ating primul R şi să mă conving că D nu este dublu dar inscripţia de pe peretele rece mă respinge, ca şi cum demnitatea ar fi o virtute pe care orgoliul m-a împiedicat să o achiziţionez. Îl văd acolo, lepros, cu corpul topit în arşiţa secolului de conquistador şi cu ochii întorşi spre cer, de unde miracolul tăcerii universale se sublimează în altrusimul unui presbiterian. Lumina unei candele...apoi fiorul rece alungă imagini pe chipul meu şi cu frică mă îndrept spre ieşire. Ştiu că nu pot tulbura liniştea capelei. Mă întorc, însă la picioarele mele stă umbra care admiră vitraliul spart. Îmi explic tulburat că dragostea nu mai este o virtute ci o trăsătură a lumii dorite de el şi că, dacă nu rămân, ar fi bine să uit de aceasta întâlnire. Îmi întinde o icoană, se apropie şi atunci văd reflexia vitraliului personal. Mă cutremur, sărut ciobul verde şi sting lumina . Coborând, aud dintr-un alt radio un glas de papă nehotărât : aujourd’hui le 11 octobre 2009, père Damien, le fils d’une nation fière est…