oare de ce?

Un loc lângă fereastră. Respir adânc, aproape oftez. Dincolo de geam, grozăvia nopţii aleargă de la un capăt la celălalt al lumii. Mă simt şters, linguşit, atins de aripa tăcerii, pentru că mersul grăbit al trenului s-a transformat într-un zumzet continuu. Peştii solzoşi din mările vii mi-au înghiţit corăbiile, iar eu, negustorul, rămas în viaţă, pe mal ar fi trebuit să disper. De ce trebuie să mă gândesc, din nou la oameni?