Interioară şi reprezentativă, este spaţiul sacru, în care jucăm un soi de şah existenţial. Ultima frontieră a dorinţelor, păzită, ar trebui să recunoaştem, cu armele credinţei şi orgoliului. E un lucru important din seria " uite cine sunt ca să-ţi spun că eşti ca mine". Seamănă a slogan moralizator şi inhibitor de mentalităţi. Dar aparenţele înşeală, fiindcă o cameră de tămâie nu are personalitate ci doar taină, dorinţă, speranţă, generozitate şi sinceritate. E locul din care pornim spre sinele complicat, acoperit de măşti veneţiene. Ce se mai aude în camera de tămâie, azi, la ceas festiv de Sfântul Nicolae? Ascultaţi!
