ploaia, metroul şi eu...

Nu există rime perfecte. Nici dacă le cauţi într-o zi ploioasă, aruncându-ţi ochii de pe cursurile tipărite ale profesorului Raffin pe geamul umed al metroului. Oamenii s-au cufundat în tăcere, cu simţurile conectate la ipodul modern. Metroul călca zgomotos o şină, la intersecţia subterană a două bulevarde, poate în Etoile sau Rambuteau. Cine ştie? Cine mai urmăreşte traseul interior al acestei zile. Totuşi, în Gare d'Austerlitz a urcat o familie de turişti cu zâmbetul blond al nordului friguros pe chip şi toţi călătorii şi-au ridicat privirile prăfuite. Mirosea a ploaie, iar picăturile reci gravitau pe manşetele hainelor, pe umeri şi buclele copiilor. Totuşi nimeni nu a salutat, iar metroul şi-a continuat drumul cu încăpăţânare.